Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciucă scoate cartonașul roșu la CSA Steaua: În fotbal e nevoie de bani privați - Premierul promite facilități fiscale

nicolae ciuca

Susțin propunerile de îmbunătățire a cadrului legislativ național în ceea ce privește atragerea banilor privați în fotbal și în sportul românesc în general, concomitent cu susținerea financiară prin intermediul MS, transmite Nicolae Ciucă la Congresul FIFPRO- Division Europe General Assembly 2023.

Mesajul lui Ciucă visează în mod direct CSA Steaua

„Fotbalul rămâne unul dintre cele mai iubite sporturi, reușind să însuflețească stadioane întregi și să inspire copii și tineri din întreaga lume, trezindu-le dorința de joacă, de performanță. România are o îndelungată tradiție, iar legendele fotbalului nostru și-au câștigat, prin talent și antrenamente, locul binemeritat în echipele de vis ale suporterilor. Cu gândul la gloria de odinioară, dar și cu speranța că putem gusta din nou din cupa succesului, România are capacitatea de a redeveni remarcată și remarcabilă în domeniul sportiv. Astfel, nu poate decât să ne onoreze faptul că acest eveniment de anvergură, organizat de Asociația Fotbaliștilor Amatori și Non-amatori din România, reunește sindicatele de profil din Europa”, afirmă Nicolae Ciucă într-un mesaj transmis la Congresul FIFPRO- Division Europe General Assembly 2023, organizat de BNS și AFAN la București.

El afirmă că apărarea intereselor colective și individuale ale jucătorilor profesioniști este „o misiune comună”.

„Susțin propunerile de îmbunătățire a cadrului legislativ național în ceea ce privește atragerea banilor privați în fotbal și în sportul românesc în general, concomitent cu susținerea financiară prin intermediul Ministerului Sportului- care vizează toate disciplinele sportive din România”, adaugă premierul.

Ciucă arată că, alături de finanțarea din bani publici, este necesară și intensificarea eforturilor din partea conducătorilor federațiilor sportive în atragerea de parteneri și sponsori.

„În acest sens, Guvernul României analizează modalitățile de încurajare a finanțărilor în sport, prin măsuri fiscale adecvate. (...) Romania a investit și continuă să investească la nivel național în infrastructură sportivă nouă. Până acum, în ultimii cinci ani de zile au fost finalizate cinci stadioane noi, cu o valoare de aproximativ 190 milioane euro. Avem în execuție încă patru stadioane noi și alte trei urmează să fie contractate, bugetul alocat fiind de aproximativ 600 mil euro. Toate aceste stadioane sunt puse la dispoziția comunităților locale, care, la rândul lor, facilitează accesul cluburilor de fotbal în organizarea și desfășurarea competițiilor fotbalistice. De asemenea, investim în săli polivalente, în bazine de înot, în patinoare artificiale și nu în ultimul rând în săli de sport dedicate uzului didactic si sportului de masă. (...) fotbalul, care și-a dovedit în istorie puterea de a pune în mișcare emoțiile și oferi inspirație pentru performanță, merită atenția noastră și recunoașterea societății”, încheie Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.