Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ciucă: Toate autorităţile statului să lucreze împreună astfel încât să facem mai bună viaţa pacienţilor de cancer şi să nu-I împovărăm cu problemele sistemului

Facebook
Nicolae Ciuca

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis un mesaj marţi, în cadrul evenimentului ”Cancer Survivor”, organizat cu prilejul Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, prin intermediul lui Mircea Abrudean, şeful Cancelariei, în care arată că toate autorităţile statului trebuie să lucreze împreună astfel încât să facem mai bună viaţa pacienţilor de cancer şi să nu-I împovărăm cu problemele sistemului de sănătate, potrivit news.ro.

El a arătat că la nivelul Guvernului şi al Coaliţiei de Guvernare se asigură susţinerea financiară pe termen lung şi au toată disponibilitatea de a adapta legislaţia la soluţiile pe care le aduce medicina pentru tratamentul persoanelor care suferă de această nemiloasă boală.

”Vă mulţumesc pentru prilejul de a mă adresa participanţilor la această dezbatere dedicată unei teme extrem de importante – prevenţia cancerului, diagnosticarea timpurie şi reintegrarea în societate a supravieţuitorilor de cancer. Sunt deosebit de emoţionat să fiu alături de dumneavoastră: specialişti în domeniul oncologiei, voluntari, dar şi invingători ai acestei afecţiuni, oameni mai puternici ca maladia care v-a pus la grea încercare. Curajul, tenacitatea şi victoria dumneavoastră oferă speranţă şi încredere tuturor celor care primesc, din păcate, acest diagnostic”, a spus premierul în mesaj.

Nicolae Ciucă a arătat că cunoaşte oameni care au trecut peste o afecţiune din spectrul oncologic, a vorbit despre suferinţa lor, despre multele momente de cumpănă, de deznădejde şi despre nevoia acută de sprijin pe care o resimt. ”Anul trecut m-am întâlnit la Palatul Victoria cu doamne care, unele au trecut cu bine, altele urmează în continuare tratamentul pentru vindecarea cancerului de sân. M-au impresionat lupta lor neobosită pentru viaţă, dar şi forţa extraordinară de a trece peste propria suferinţă pentru a-şi ajuta semenii, pentru a le purta de grijă”, a arătat premierul.

El a menţionat că cel mai des sfat pe care l-a auzit de la aceştia este acela de a merge din vreme la medic, de a fi preocupaţi de sănătatea noastră şi a celor dragi.

”Prevenţia, aşadar, cu sprijinul preţios al medicilor, protejează sănătatea şi salvează vieţi. La nivelul Guvernului acordăm importanţa şi finanţarea necesare prevenţiei şi depistării precoce a unor afecţiuni, inclusiv a celor maligne. În noul Contract-cadru aprobat recent de Executiv, am inclus un pachet de servicii medicale finanţate din fonduri publice pentru a încuraja cetăţenii să meargă la medic, să beneficieze de consultaţii preventive, precum şi de servicii diagnostice şi terapeutice. Aceste noi servicii de sănătate vor fi aplicate începând cu 1 iulie. Pentru prima dată am prevăzut la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o linie bugetară separată pentru screening prin markeri genetici, aşa cum au solicitat asociaţiile de pacienţi”, a spus premierul Ciucă.

Şeful Executivului a menţionat că, ”din păcate, în România, cancerul este în continuare între primele cauze ale mortalităţii”. ”Oamenii trebuie să ştie însă că medicina a evoluat foarte mult, iar cancerul poate fi tratat, vindecat, mai ales dacă este descoperit în stadiu incipient. Din aceste considerente, am decis în Guvern să asigurăm finanţarea necesară pentru extinderea serviciilor necesare pacienţilor cu afecţiuni maligne şi pentru depistarea precoce a acestor maladii. Mai multe tipuri de proceduri medicale, consultaţii specifice şi investigaţii, inclusiv de înaltă performanţă medicală, vor putea fi efectuate de pacienţi în maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, cu finanţare asigurată de la bugetul. De asemenea, am crescut numărul centrelor de radioterapie pentru a face accesibil cât mai multor pacienţi acest serviciu medical şi a elimina listele de aşteptare”, a afirmat premierul.

Ciucă a mai spus că ”diagnosticul timpuriu creşte şansele la vindecare şi, completat cu o medicaţie adecvată şi inovativă, cu implicarea decisivă a cadrelor medicale, salvează vieţi”.

”Ca prim-ministru am acordat prioritate şi am aprobat tot ce a ţinut de Guvern pentru a creşte accesul pacienţilor la medicamente, incluzând pe lista tratamentelor compensate şi gratuite moleculele şi soluţiile inovative. În această categoie intră şi medicamentele biosimilare oncologice, adoptate deja pe scară largă de statele europene. Alături de prevenţie, diagnostic precoce şi tratament adecvat, informarea şi suportul sunt piloni în susţinerea copiilor, femeilor şi bărbaţilor care luptă cu această gravă maladie. Speranţa le dă forţa să lupte, să meargă mai departe. Iar în acest efort, sprijinul pe care autorităţile îl pot oferi constă în asigurarea serviciilor de consiliere psiho-oncologică”, a completat el. Nicolae Ciucă a ţinut să menţioneze că pachetul de soluţii pentru combaterea şi controlul cancerului aprobat de Guvern cu sprijinul experţilor, medicilor şi asociaţiilor de pacienţi va fi completat şi permanent adaptat.

”Suntem cu toţii de acord însă că progresul ştiinţei trebuie să se regăsească în tot ce înseamnă îmbunătăţirea vieţii oamenilor, iar aceste măsuri concrete să fie actualizate. Avem în lucru operaţionalizarea Registrului naţional de cancer care va oferi specialiştilor informaţii despre situaţia fiecărui pacient şi datele necesare unei politici publice adecvate. Toate autorităţile statului trebuie să lucreze împreună astfel încât să facem mai bună viaţa pacienţilor de cancer şi să nu-I împovărăm cu problemele sistemului de sănătate. La nivelul Guvernului şi al Coaliţiei de Guvernare asigurăm susţinerea financiară pe termen lung şi avem toată disponibilitatea de a adapta legislaţia la soluţiile pe care le aduce medicina pentru tratamentul persoanelor care suferă de această nemiloasă boală”, a spus Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.