Biroul Electoral Municipal nu își îndeplinește atribuțiile, afirmă candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, într-o declarație pentru RFI.
Liberalul susține că instituția nu îi protejează pe candidați în fața unui val de informații false propagate pe rețele sociale. „Mi-au inventat că sunt bogat. Dacă un apartament de 62 de metri pătrați și o garsonieră de vreo 30 și ceva, un teren moștenit de 500 de metri pătrați la Clinceni și unul cumpărat în 2011 în Podul Dâmboviței și o mașină Renault înseamnă bogăție, sunt bogat”, afirmă Ciucu.
El spune că actuala campanie electorală pentru Primăria Capitalei este dominată de teme marginale și de o atmosferă tensionată, în care mesajele reale sunt acoperite de zgomotul de fond. „Mi se pare o campanie cu foarte mult zgomot de fond, cu multe teme care nu țin de Primăria Capitalei, mi se pare o campanie în care candidații încearcă să țină un ton decent, în timp ce se atacă pe ascuns”, explică liberalul.
Ciprian Ciucu susține că rețele de propagare a mesajelor denigratoare au fost reactivare și preluate politic în această campanie. Potrivit lui, mecanismele care au funcționat anterior pentru AUR sunt folosite acum de un contracandidat direct, cu scopul de a induce confuzie în rândul alegătorilor.
Acuzații la adresa lui Daniel Băluță
Liberalul îl critică deschis pe candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, despre care afirmă că ar folosi o infrastructură de manipulare online. „Am descoperit că fosta rețea de împrăștiat mizerii și manipulări a AUR a fost cumpărată de către domnul Băluță. În acest moment produc pe social media în special foarte multe materiale, sute de materiale, pe zeci sau sute de canale, exact aceeași rețetă pe care o aplica AUR în trecut și a aplicat-o și acel Călin Georgescu în trecut. Este aplicată acum și principala lor țintă sunt eu, după care este Cătălin Drulă”, susține Ciucu.
Candidatul PNL spune că atacurile repetate la adresa sa au escaladat, fiind construite în jurul unor narațiuni false privind averea sa. El detaliază că bunurile sale sunt modeste și ușor verificabile: „Sunt bogat cu familia mea, am o familie frumoasă, dar în rest, asta este bogăția mea și niște bani pe care i-am câștigat din consultanță, nu foarte mulți, înainte să intru în politică și ce am reușit să economisesc din poziția de primar. Deci aceasta este marea mea avere, dar oamenii intră acolo și-ți scriu: hoțule!”
În opinia lui Ciucu, astfel de campanii murdare sunt coordonate deliberat pentru a induce neîncredere în rândul electoratului și pentru a crea un climat ostil. El afirmă că volumul atacurilor crește zilnic și că rețele organizate de conturi false alimentează fenomenul.
„BEM nu-și face treaba”
Ciprian Ciucu acuză Biroul Electoral Municipal că nu reacționează în fața acestor atacuri și nu aplică legea privind conținuturile false din campania electorală. „Din păcate, Biroul Electoral Municipal nu-și face treaba. Să le închidă, ăsta este rolul lui, de aceea există acest BEM, dar din păcate, este format din reprezentanții partidelor și acolo este un vot, nu se judecă efectiv”, spune candidatul PNL.
El avertizează că lipsa unei intervenții ferme a autorităților lasă candidații vulnerabili în fața campaniilor de manipulare, ceea ce afectează corectitudinea procesului electoral. „În acest moment, noi nu suntem, candidații, protejați în niciun fel. Instituțiile statului eșuează în a destructura aceste rețele de dezinformare”, afirmă Ciucu.
Liberalul revine și asupra apelului la fair-play lansat de Daniel Băluță, susținând că este lipsit de sinceritate. „Mi-aduc aminte că Daniel Băluță de la PSD a făcut un apel la fair-play. Este foarte ușor să faci apel la fair-play, în timp ce nu-ți asumi astfel de mizerii și astfel de atacuri. Eu am zis că el își schimbă părul sau fontul, că am văzut, dar năravul este același. Eu am văzut și în coaliție cum gândesc, sunt incredibil de inventivi în ceea ce privește defăimarea, atacurile negative și manipularea”, conchide Ciucu.






























Comentează