Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CIUPERCA NEAGRĂ, coșmarul românilor care s-au infectat cu SARS-COV-2: Poate fi fatală, spun medicii

bbc.com
india ciuperca neagra

Medicii atrag atenţia că şase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. Dr. D. Hociotă" din Bucureşti, la pacienţi care au trecut prin COVID-19. Patru au avut o evoluţie favorabilă, un pacient a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, potrivit news.ro.

"În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză şi suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut şase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simţitor şi ne aşteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză. Mare parte dintre aceştia erau pacienţi diabetici, dar am avut şi pacienţi non-diabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi", afirmă conf. univ dr. Răzvan Hainăroşie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. Dr. D. Hociotă” din Bucureşti, conform unei postări pe pagina de Facebook a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Conform sursei citate, şase cazuri de mucormicoză (ciupercă neagră) au fost diagnosticate, în doar o lună, la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof. Dr. D. Hociotă" din Bucureşti. Cazurile au fost identificate la pacienţi care au trecut prin boala COVID-19. Medicii atrag atenţia că, în timpul pandemiei de COVID-19, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu mucormicoză a crescut simţitor.

Dintre cei şase pacienţi diagnosticaţi cu mucormicoză, patru au avut o evoluţie favorabilă, unul a decedat, iar un altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. De regulă, infecţia cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună şi jumătate după ce pacienţii s-au vindecat de COVID-19. Medicii spun că vârsta pacienţilor diagnosticaţi este în scădere, se arată în postare.

Ciuperca neagră afectează sinusurile, creierul şi plămânii şi poate fi fatală pentru pacienţii diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Potrivit statisticilor, mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortalitate cuprins între 36 şi 40 la sută, în timp ce, în cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 şi 100%. De aceea, medicii afirmă că identificarea precoce a mucormicozei este extrem de importantă, iar iniţierea tratamentului este esenţială.

Cele mai frecvente simptome observate la pacienţii cu mucormicoză asociată cu COVID-19 au fost durerea facială, ptoza palpebrală, scăderea acuităţii vizuale şi chiar pierderea vederii, afectare sinusală cu risc de extindere cerebrală şi pulmonară. Evoluţia poate fi fatală în cazul pacientului cu diabet şi imunitate scăzută.

Sursa citată precizează că boala nu este contagioasă, ceea ce înseamnă că nu poate fi răspândită în urma contactului cu oameni sau cu animale infectate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.