DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Clădirile istorice din municipiul Timișoara ar putea fi reabilitate printr-un proiect conceput de Primăria Timişoara

pressalert.ro
Dominic Fritz

Proprietarii clădirilor istorice din municipiul Timişoara ar putea primi sprijinul municipalităţii, prin consultanţă şi co-finanţare, în cadrul unui program de reabilitare a clădirilor istorice. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii publice şi ulterior aprobării Consiliului Local.

"Este vorba despre programul de reabilitare a clădirilor istorice cu sprijin al Primăriei Timişoara. Vorbim despre un program care ar fi putut să înceapă de acum zece ani, însă a fost blocat. În ultimele luni am lucrat împreună cu Paula Romocean (consilier local al USR PLUS Timişoara şi manager de proiect în restaurarea unei clădiri din Timişoara - n.r.) şi aparatul Primăriei la deblocarea acestuia şi vom prezenta un proiect de hotărâre care va schimba regulamentul de sprijin financiar”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timişoarei, marţi, într-o conferinţă de presă.

Prin programul de sprijin financiar pentru "creşterea calităţii arhitectural-ambientale" a clădirilor din zonele prioritare de intervenţie din municipiului Timişoara se va acorda finanţare pentru imobilele situate în zonele de acţiune prioritare (Piaţa Victoriei, Cetate, Iosefin, Piaţa Traian). Zonele au fost extinse faţă de vechiul program. Proprietarii vor putea verifica în anexele Regulamentului dacă imobilul în care locuiesc se încadrează în programul de sprijin financiar. De asemenea, va fi înfiinţat un departament care va acorda consultanţă tehnico-economică şi care va prelua şi analiza dosarele depuse pentru finanţare, scrie News.ro.

Imobilele înscrise individual pe lista monumentelor istorice sau situate în ansambluri istorice vor beneficia de: 20% din valoarea lucrărilor eligibile - sub formă de “grant” - finanţare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul Programului; 80% din valoarea lucrărilor eligibile - sub formă de contribuţie financiară - finanţare rambursabilă acordată de autoritatea publică finanţatoare în cadrul programului. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

Imobilele situate în situri istorice vor beneficia de 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanţare; 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Sunt eligibile lucrările de reabilitare a faţadei (inclusiv schimbarea tâmplăriei) şi reabilitarea acoperişului (inclusiv sistemul pluvial). Costul cu întocmirea documentaţiei tehnice este suportat în totalitate de către proprietari. Având în vedere complexitatea documentaţiilor tehnice, pentru a veni în sprijinul proprietarilor interesaţi, compartimentul care gestionează programul va asigura suport /consultanţă pe durata elaborării documentaţiei.

Nu se acordă finanţare persoanelor juridice.

"Legat de riscul seismic (factorul care a blocat programul anterior), am stabilit că se va acorda finanţare proprietarilor clădirilor cu risc seismic 2 şi 3, excepţie fiind cazul în care expertul constată că sunt necesare lucrări de consolidare care condiţionează executarea lucrărilor de reabilitare. După executarea acestor lucrări de consolidare, clădirea va fi eligibilă pentru finanţare”, a explicat consilierul local Paula Romocean.

Nu se acordă finanţare pentru grad de risc seismic 1.

Pentru toate imobilele din zona de acţiune prioritară, indiferent că apelează sau nu la finanţare şi indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, se vor acorda următoarele facilităţi: certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie vor fi scutite de taxă şi se vor elibera, în regim de urgenţă, în cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării; scutirea de la virarea cotei de 0,7% şi a cotei de 0,1%, după caz, către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului, din cheltuielile cu lucrările de intervenţie; scutirea de la plata impozitului pe clădiri/taxei pe clădiri pe o perioadă de 5 ani consecutivi, cu începere de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor în care a fost efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.

Acordarea facilităţilor se face cu condiţia exprimării acordului în scris, privind realizarea lucrărilor de protejare şi intervenţie conform Programului, menţionând sursele de finanţare - proprii sau prin solicitarea de contribuţie de la bugetul local.

Noul program de reabilitare a clădirilor istorice va face obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.