DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Clasamentul WTA: Pe ce loc se află Simona Halep

halep

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul al treilea în clasamentul WTA, cu 5.151 puncte, conform ierarhiei ce a fost anunţată luni, pe site-ul wtatennis.com, anunţă Mediafax.

Irina-Camelia Begu îşi menţine, de asemenea, poziţia de săptămâna trecută - 30. Begu are 1.557 de puncte.
Monica Niculescu, semifinalistă la BRD Bucharest Open, a urcat de pe locul 41 pe 38, cu 1.295 de puncte.
Alexandra Dulgheru, care a abandonat în turul doi la turneul de la Bucureşti, a coborât un loc şi se află pe poziţia 47, cu 1.036 de puncte, iar Andreea Mitu, care a jucat în sferturile de finală la BRD Bucharest Open, a urcat de pe 78 pe 72, cu 800 de puncte.
Sorana Cîrstea, care a jucat săptămâna trecută în optimile de finală, a urcat de pe locul 165 pe 149, cu 338 de puncte, în timp ce Patricia Maria Ţig, care a acces la Bucureşti până în turul doi, a urcat de pe 170 pe 158, cu 323 de puncte.
În top 200 se află şi Ana Bogdan, care a fost eliminată la BRD Bucharest Open în primul tur. Bogdan ocupă locul 199, cu 245 de puncte, după o urcare de cinci poziţii.
La dublu, Monica Niculescu a coborât de pe locul 50 pe 51, cu 1505 puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 57 pe 54, cu 1460 de puncte, iar Irina-Camelia Begu se menţine pe 58, cu 1.391 de puncte.
TOP 10 WTA
1. Serena Williams 13.191p
2. Maria Șarapova 6.490p
3. Simona Halep 5.151p
4. Petra Kvitova 5.000p
5. Caroline Wozniacki 4.910p
6. Ana Ivanovici 3.560p
7. Agnieszka Radwanska 3.515p
8. Lucie Safarova 3.365p
9. Garbine Muguruza 3.285p
10. Carla Suarez Navarro 3.215p

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.