Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Claudiu Năsui: A început cel mai mare jaf din istoria României! Vechile rețele de partid s-au reactivat

Twitter
Claudiu Nasui

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, susține că a studiat firmele care au câștigat contracte prin noul PNDL 3, iar concluzia este că vechile firme de partid s-au reactivat. Năsui arată că acesta este cel mai mare furt din istoria României, iar bugetul de stat va fi devalizat.

”Contractele cu statul din PNDL 3 au început în forță.

Am avut curiozitatea să mă uit la firmele care au început să primească contracte pentru faimosul PNDL 3.

PNDL 3 este programul de cumpărare a loialității primarilor prin contracte la firme de partid din bani publici. Este programul care va continua să sărăcească România și motivul pentru care am plecat din guvern.

Ce credeți că e acolo? Datorită colegului de la Banii Noștri, am depistat deja nu mai puțin de 267 de contracte pentru „consultanță” pentru PNDL 3.

Vechile rețele de partid nu stau degeaba.

Toate contractele sunt fără licitație prin atribuire directă. Toate de la vechi firme de partid abonate la contracte cu statul. Vedeți aici câte contracte au aceste firme din totalul de până acum din PNDL 3 și câte au în total cu statul. Atenție, toate fără licitație.

Jumătate din toată suma care s-a luat până acum pentru „consultanță” pe PNDL 3 este luată de 10 firme.

Să ne uităm mai atent la ele. Una dintre ele a obținut peste 1.000 de contracte cu statul. Ați citit bine, peste o mie de contracte cu statul. Altele apar cu puțini sau chiar zero angajați. Zero angajați, dar cu mare succes în afacerile cu statul.

Nu vă mai reamintesc de firma din județul Maramureș, deținută de membrii unui partid, care au obținut imediat contracte de la primari acelui partid.

PNDL 3 este cel mai mare program de furt din istoria României până acum. E efectiv mai mare decât ultimele două PNDL-uri la un loc. A fost denumit „Anghel Saligny” ca o tactică de marketing politic pentru a albi puțin imaginea PNDL-ului. Din păcate, nu va face decât să i-o mânjească pe cea a lui Anghel Saligny.

Aceste contracte nu sunt decât începutul. Toate vor fi plătite din banii noștri. Bani pe care statul îi ia din munca noastră. Avem cele mai mari taxe pe munca pe salarii mici din Europa. Gonim românii din România și de pe piața muncii printr-o taxare aberantă. Dacă vrei să susții cea mai importantă reformă economică pentru România, susține inițiativa zero taxe pe salariul minim (https://bit.ly/2pd9M8y).”, scrie Claudiu Năsui.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.