Clienţii IKEA pot returna mobilierul vechi, iar în perioada 10-28 noiembrie aceştia vor primi la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată a mobilierului IKEA pe care îl returnează, informează compania printr-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
"IKEA marchează Green Friday şi în acest an pentru a creşte gradul de conştientizare privind consumul durabil şi pentru a încuraja clienţii să-şi returneze mobilierul vechi. În timpul campaniei, membrii programului IKEA Family vor primi la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată a mobilierului IKEA pe care îl returnează. Această ofertă este valabilă în perioada 10-28 noiembrie", se arată în comunicat.
IKEA va vinde produsele returnate în cadrul Huburilor circulare din magazinele IKEA Băneasa şi Pallady, pentru un Green Friday şi mai sustenabil.
"IKEA face demersuri concrete pentru a avea un impact pozitiv asupra oamenilor şi planetei, iar anul acesta le oferim clienţilor noştri posibilitatea de a-şi răscumpăra mobilierul pe care nu îl mai folosesc, în cadrul campaniei Green Friday. De exemplu, dacă doriţi să returnaţi un produs cu o valoare estimată de 200 de lei, veţi primi în schimb un card de retur cu suma de 300 de lei, pe care îl puteţi cheltui atunci când aveţi cu adevărat nevoie. În plus, ne dorim să devenim şi mai circulari, astfel încât mobilierul returnat de clienţii noştri va fi oferit spre vânzare, iar astfel îi vom prelungi perioada de folosinţă", a declarat Violeta Neniţă, market manager IKEA România.
Oricine doreşte să beneficieze de ofertă, dar nu este membru al IKEA Family, se poate înscrie fie online, fie în magazin. La returnarea mobilierului vechi IKEA, trebuie verificată mai întâi eligibilitatea produsului pentru returnare, după care trebuie făcută o evaluare online a acestuia.
Ulterior, clientul va primi un cod QR, valoarea estimată şi numărul de înregistrare aferent. Toate articolele trebuie returnate asamblate complet la oricare dintre magazinele IKEA Pallady sau Băneasa, la departamentul de schimbare şi returnare, fără a fi necesară o factură care să ateste achiziţia produsului respectiv.
Angajaţii serviciului Relaţii Clienţi IKEA vor efectua o evaluare fizică a pieselor de mobilier şi vor face o ofertă finală, pe care clienţii o pot declina în cazul în care aceasta nu este satisfăcătoare. În cazul în care oferta este acceptată, IKEA va oferi în schimb un card de retur cu o sumă cu 50% mai mare decât valoarea estimată a produselor de mobilier returnate, în perioada 10-28 noiembrie.
Potrivit companiei, toate produsele returnate vor fi dezinfectate în conformitate cu măsurile de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19, ţinând cont de tipul materialului şi de starea produsului.
Returnarea mobilierului vechi IKEA este posibilă pe tot parcursul anului, însă doar în perioada 10-28 noiembrie, clienţii pot câştiga cu 50% mai mult, faţă de valoarea estimată a produselor returnate, menţionează sursa citată.
Anul trecut, în cadrul campaniei Green Friday, 155.000 de piese de mobilier au fost returnate (prin Buy Back) în întreaga lume, iar în 26 de pieţe, inclusiv în România, ceilalţi clienţi au putut achiziţiona mobilierul utilizat la preţuri foarte accesibile.
Clienţii Ikea pot returna mobilierul vechi primind la schimb un card de retur cu o sumă mai mare cu 50% faţă de valoarea estimată
București
5°C
Articole Similare

587
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
587

575
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
575

32
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
32

41
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
41

1.608
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.608

1.471
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.471

39
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
39

28
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
28

4.457
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
4.457

20
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
20

1.765
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.765

20
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
20

34
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
34
















Comentează