Toate clopotele bisericilor din Târgu Mureş vor bate simultan, în data de 1 aprilie, în semn de respect faţă de cei aflaţi în prima linie a luptei cu noul coronavirus, cadre medicale şi forţe de ordine, la iniţiativa deputatului UDMR Vass Levente potrivit Agerpres.
"Miercuri, 1 aprilie, începând cu ora 13.00, în toate bisericile din Târgu Mureş vor bate clopotele timp de câteva minute, în semn de respect faţă de cei aflaţi în prima linie a luptei cu noul coronavirus şi care nu pot să rămână acasă zilele acestea: medici, asistenţi, infirmieri, farmacişti, angajaţi ai magazinelor, angajaţi ai MAI etc.Rugăm târgumureşenii să asculte sunetul clopotelor, cu ferestrele deschise, ca expresie a solidarităţii", a anunţat deputatul Vass Levente, într-un comunicat de presă.
Deputatul UDMR a mulţumit tuturor bisericilor din Târgu Mureş că au răspuns iniţiativei sale.
Vass Levente s-a deplasat în ultimele zile într-o serie de oraşe din Transilvania şi s-a oferit să adune voluntari pentru ajutorarea oamenilor în vârstă şi singuri sau a celor cu handicap, pentru ca aceştia să nu iasă din casă şi să se expună infecţiei cu coronavirus.
Clopotele bisericilor din Târgu Mureş vor bate în semn de respect pentru cei ce luptă cu COVID-19
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

16
Șoferii străini care încalcă regulile de circulație în România ar putea fi obligați să își achite amenzile înainte de a părăsi țara
16

189
Horoscopul zilei de 23 martie 2026. Racii își mută atenția pe zona juridică sau administrativă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
189

591
Rutina care te consumă pe ascuns - Cum îți dai seama de diferență: semnalul subtil pe care mulți îl ignoră până e prea târziu
591

64
Un adult şi opt minori, migranţi egipteni, depistaţi de jandarmi într-un camion, pe A1
64

60
Incendiu în bucătăria unui restaurant: Peste 40 de persoane s-au autoevacuat
60

104
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Suntem în post, să nu ne înfruptăm peste măsură de bunătățile pământești'
104

1.095
Caz cu implicații majore în SUA: Femeie acuzată de crimă după ce a luat o pastilă pentru avort
1.095

119
Tragedie pe DN 2: Un mort și doi răniți după un accident rutier violent
119

100
Cuplu blocat în zăpadă pe DN 67C, salvat de jandarmi
100

4.803
Un bărbat a primit un 'ajutor' de la părinți în cel mai greu moment din viața sa, la 60 de ani după ce aceștia au murit: descoperirea i-a schimbat viața
4.803

102
Incendiu într-un apartament din Târgovișt: Locatarii evacuați, o femeie s-a intoxicat cu fum
102

2.941
VIDEO Imagini spectaculoase de pe ”autostrada urșilor”: Va lega România, când se va finaliza va lega România și va deveni noua cale spre Occident
2.941

53
Doi căţeluşi care au căzut într-o conductă de canalizare, salvaţi de pompieri
53
















Comentează