Catedralele europene au răsunat pentru Ucraina: Clopotele marilor biserici din Europa au bătut la unison timp de 7 minute

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-03-2022

Actualizat: 03-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres.ro

Clopotele marilor biserici din Europa, inclusiv din Paris, Roma şi Köln, au bătut la unison, joi, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, pentru pace şi în memoria celor ucişi după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează Reuters.

Asociaţia europeană a constructorilor de catedrale a declarat că biserici "din Norvegia până în Malta şi din Spania până în Ucraina" nu au dorit să rămână tăcute în legătură cu războiul.

"Europa arde - vrem să lăsăm clopotele bisericilor noastre să răsune joi, 3 martie 2022, la ora 12 la amiază, timp de şapte minute, câte un minut pentru fiecare zi a acestui război lipsit de sens", a declarat asociaţia într-un comunicat.

"Odată cu acest sunet, ne rugăm pentru toţi cei care sunt afectaţi de acest război. Cu acest sunet, ne rugăm pentru pace", se arată în mesaj.

Invazia Rusiei în Ucraina a intrat în a doua săptămână, joi, un aparent eşec tactic până acum, cu principala sa forţă de asalt blocată de zile întregi pe o autostradă la nord de Kiev şi cu alte progrese stăvilite la periferia oraşelor pe care le bombardează.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri