Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clotilde Armand lovește cu documente: 'Prefectul Capitalei a constatat că aleşii locali PSD-PNL au încălcat legea'

spotmedia.ro
Clotilde Armand

Prefectul Capitalei a constatat că aleşii locali PSD-PNL au încălcat legea când au votat bugetul Sectorului 1, a declarat marți edilul Clotilde Armand, conform Agerpres.

"Prefectul spune că PNL PSD au sabotat premeditat comunitatea locală, timp de peste două luni, şi au pus interesele de partid înaintea locuitorilor Sectorului 1: au redus drastic bugetul ADP (parcări, spaţii verzi, reparaţii străzi etc.), nu mai putem nici măcar defrişa arborii aflaţi în declin biologic pentru care avem avize de la Direcţia de Mediu de la Primăria Capitalei; au lăsat Primăria Sectorului 1 fără servicii de bază (pază, curăţenie, mentenanţă lifturi, telefonie etc); au blocat investiţiile urgente de la Complexul Multifuncţional Caraiman - Centrul Medical al Sectorului 1; au stopat investiţiile la bazinul olimpic de la Liceul Tehnic 'Media'; au tăiat sumele destinate investiţiilor în străzile din Sectorul 1", a scris Clotilde Armand, marţi, pe Facebook.

Edilul Sectorului 1 a adăugat că din februarie a semnalat instituţiilor statului că "PNL PSD a distrus bugetul prin amendamente ilegale".

Care sunt neregulile identificate

Potrivit unui document al Prefecturii Capitalei postat de Clotilde Armand, marţi, pe Facebook, Consiliul Local Sector 1 a analizat, a discutat, a modificat şi a aprobat proiectul bugetului local al Sectorului 1 fără a beneficia de concursul şi sprijinul secretarului general al Sectorului 1 şi cel al aparatului de specialitate al primarului Sectorului 1 cu competenţă materială în domeniu şi utilizând dreptul conferit de legea comună, legea generală aplicabilă în domeniul administraţiei publice locale, de a formula amendamente la proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a şedinţei, a procedat la modificarea proiectului bugetului local.

Anumite amendamente din proiectul de hotărâre necesită verificări suplimentare, prevede sursa citată.

Documentul arată că se impune punerea în aplicare a unor prevederi din Codul Administrativ conform cărora, în situaţia în care cu privire la proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a şedinţei, consilierii locali formulează amendamente, iar prin acestea se aduc modificări de fond în conţinutul proiectului de hotărâre, primarul, secretarul sau consilierii locali au atribuţia ca, în funcţie de modificările aduse proiectului bugetului local elaborat de către acesta să propună preşedintelui de şedinţă retransmiterea proiectului de hotărâre privind aprobarea bugetului către "compartimentele de specialitate" pentru reexaminarea proiectului, în contextul amendamentelor propuse de către consilierii locali.

"Având în vedere cele mai sus menţionate, precum şi cerinţa legalităţii activităţii autorităţilor administraţiei publice locale instituită prin art. 6 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu completările şi modificările ulterioare, vă solicităm ca la proxima şedinţă a Consiliului Local Sector 1 Bucureşti să procedaţi la reanalizarea Hotărârii nr. 21/12.02.2024 a Consiliului Local", mai arată sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.