Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clotilde Armand spune tot despre Tuddy: 'Se reface aripa penală Chiliman-Tăriceanu'

Tudy

Clotilde Armand, fostul candidat al USB la Primăria Sectorului 1, a luat foc după ce Tudor Ionescu a fost ales în funcţia de viceprimar al Capitalei. Armand dă de pământ cu celebrul Tuddy. Într-o postare virulentă pe facebook, fosta candidată devoalează tot ce se întâmplă acum în Primăria Capitalei.

Citeşte şi: IMAGINI HORROR cu o bătaie la un club din Rusia: Au atacat cu drubjele / VIDEO

"Alegerea noilor viceprimari de la Bucureşti marchează refacerea marii coaliţii PSD-PNL, practic alianţa politică ce a asigurat conducerea capitalei din 2008 încoace. Această formulă a fost patentată de vechiul primar Sorin Oprescu pentru a-şi asigura majoritatea necesară în Consiliul General. Pentru că a funcţionat foarte profitabil din perspectiva politicienilor, această coaliţie a fost extinsă la nivel naţional în 2011 prin formarea USL. Practic, această mare coaliţie a asigurat celor două partide liniştea necesară pentru a-şi derula nestingherite afacerile şi a se înfrupta din banul public, fără teama unei opoziţii reale. Şi tocmai pentru că formula s-a dovedit un real succes pentru politicieni, există foarte mulţi oameni din actualul PNL care regretă dispariţia de jure a USL, aceştia gândindu-se cu nostalgie la perioada în care alături de PSD conduceau aproape toate structurile administraţiei locale. Prin alegerea domnului Tudor Ionescu, mai bine cunoscut drept Tudy Ionescu în presa de cancan din România, se reface legătura dintre actuala administraţie PSD a doamnei Firea şi PNL, atât aripa penală Chiliman-Tăriceanu, ALDE, cât şi PNL-ul aflat teoretic în opoziţie. Nu e lipsit de semnificaţie faptul că domnul Ionescu este chiar fost asistent în cadrul biroului de europarlamentar al lui Cristian Buşoi, nimeni altul decât preşedintele interimar al organizaţiei Bucureşti a PNL şi unul dintre cei care au contribuit din plin la victoria PSD în alegeri. De altfel, observăm că există tatonări pentru o parafare a unei mari alianţe post-electorale după alegerile parlamentare, alianţă care să aducă la putere un eventual guvern PSD-PNL al „interesului naţional”. În fapt, ar fi o reeditare a USL cu scopul clar de a bloca lupta anti-corupţie, a stopa orice proces de reformă şi a tranşa banul public după bunul plac al partidelor clientelare. Am citit o relatare a domnului consilier local PNL Ciprian Ciucu referitoare la sferele de influenţă din noua administraţie PSD-ALDE de la Bucureşti, în care la final declara că PNL Bucureşti este deschis colaborării cu USB, dacă USB doreşte o astfel de colaborare. Dincolo de oportunismul politic al domnului Ciucu, care a abandonat candidatura din partea M10 pentru un loc călduţ între consilierii PNL, domnia sa rămâne o persoană onorabilă, cu care USB va păstra legătura.

Vezi și: Motivarea Tribunalului București: Mitică Dragomir, INTERZIS în fotbal

O spunem însă din capul locului, USB nu va colabora cu actuala conducere a PNL, câtă vreme acest partid mimează opoziţia şi reforma internă. În schimb, suntem dispuşi să colaborăm punctual pe proiecte benefice pentru bucureşteni, iar în perioada următoare consilierii USB vor anunţa proiectele pe care le vor promova în consiliile locale", scrie Clotilde Armand pe facebook.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.