Club America, la al treilea titlu consecutiv în campionatul Mexicului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-12-2024

Actualizat: 16-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Club America a cucerit al treilea său titlu consecutiv în campionatul de fotbal al Mexicului, după ce s-a impus cu scorul general de 3-2 în faţa formaţiei Monterrey, în finala turneului Apertura, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

Duminică, în manşa secundă a finalei, cele două echipe au terminat nedecis, 1-1, pe Estadio BBVA din Guadalupe (Nuevo Leon). Monterrey a deschis scorul prin Richard Sanchez (24), însă oaspeţii au restabilit egalitatea în finalul reprizei secunde, prin Johan Rojas (85).

În meciul tur, disputat pe 12 decembrie, Club America reuşise să se impună cu 2-1, pe teren propriu,

Echipa din capitala Ciudad de Mexico şi-a trecut în palmares al 16-lea titlu din istoria sa şi al treilea consecutiv, după cele din Turneele Apertura 2023 şi Clausura 2024.

Pe 18 ianuarie, Club America urmează să dispute un meci amical cu Inter Miami, echipa starului argentinian Lionel Messi, pe Allegiant Stadium din Las Vegas.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri