Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clubul Rapid va putea folosi Stadionul Giuleşti de la începutul lunii iulie, anunță Cseke Attila

incendiu stadion giulesti rapid

Stadionul Giuleşti este finalizat în proporţie de 90% şi urmează să fie predat pentru a fi folosit de Clubul Rapid la începutul lunii iulie, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, ministrul a vizitat joi stadionul, iar lucrările de reabilitare, pentru care s-au alocat aproape 165 de milioane de lei, au avansat "semnificativ", scrie Agerpres.ro.

"Arena ar putea fi predată şi folosită de Clubul Rapid în curând. (...) Stadionul este finalizat în proporţie de 90%, urmând să fie montate scaunele din tribune şi desfăşurate rulourile de gazon. După instalarea dotărilor, vor putea fi reluate activităţile de antrenament şi competiţii sportive. Preconizăm că vom putea preda stadionul la începutul lunii iulie", a precizat Cseke Atilla, citat în comunicat.

În pofida situaţiei pandemice care a întârziat livrarea şi instalarea unor materiale provenite din import, obligaţiile asumate pentru Campionatul European de Fotbal din această vară vor putea fi onorate, a afirmat ministrul.

Noua arenă va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri, dintre care peste 250 pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor, iar suprafaţa de joc va fi conformă cu normele impuse de UEFA, cu o zonă înierbată de 80 x 120 m, a explicat MDLPA.

Stadionul va cuprinde şi o pistă de atletism de antrenament, o sală de sport, spaţii de cazare pentru sportivi şi spaţii administrative, dar şi spaţii dedicate publicului.

În Giuleşti vor putea fi organizate competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.

Investiţia a fost finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

Prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, coordonat de CNI, se realizează obiectivele de investiţii aferente desfăşurării EURO 2020 la Bucureşti, iar arenele Arcul de Triumf şi Steaua au fost finalizate la începutul acestui an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.