Clubul scoţian de fotbal St Mirren a anunţat existenţa a şapte teste pozitive la COVID-19, ceea ce a determinat Federaţia scoţiană de fotbal să oblige gruparea de primă ligă să revină la două testări pe săptămână, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Federaţia (SFA) a comunicat că a fost informată de testele efectuate joi şi a transmis rezultatele guvernului. Meciul amical pe care St Mirren îl avea programat sâmbătă cu St Johnstone a fost anulat.
BBC a relatat că rezultatele pozitive au apărut în rândul antrenorilor şi staff-ului, nefiind implicat niciun jucător.
''În lumina ultimelor evenimente, Grupul Comun de Răspuns a notificat cluburile din Premiership că trebuie, cu efect imediat, să revină la protocolul de două testări pe săptămână până la o nouă decizie'', a anunţat SFA.
Din data de 8 iulie cluburile au funcţionat cu o singură testare pe săptămână.
Sezonul trecut a fost anulat în Scoţia din cauza pandemiei de coronavirus, iar noua stagiune ar urma să înceapă pe 1 august, când St Mirren e programată să joace acasă cu Livingston.
Clubul St Mirren a anunţat şapte teste pozitive la COVID-19
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

15
Daniel Ricciardo revine asupra plecării sale din Formula 1: Le-am fost recunoscător că au luat decizia în locul meu
15

3.197
Răzvan Lucescu, anunț despre Mircea Lucescu în Turcia: 'Se agață de viață și așteaptă rugăciuni'
3.197

61
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la turneul de la Linz în ziua în care împlinește 36 de ani
61

63
Zeljko Kopic, mesaj emoționant pentru Mircea Lucescu. Nu a uitat gestul făcut de fostul selecționer
63

2.738
Cornel Dinu este la curent cu tot ce se întâmplă cu Mircea Lucescu: 'Vorbesc la spital în fiecare zi. El și-a hotărât destinul'
2.738

28
SCJU Timişoara a atras în ultimii ani 130 de milioane de euro, afirmă managerul Dorel Săndesc
28

25
Aaron Ramsey își încheie cariera de fotbalist
25

36
Ştefania Vătafu a anunțat că se va retrage de la naţională în această vară
36

30
José Mourinho critică jucătorii după egalul cu Casa Pia: Unii par uneori deconectaţi de realitate, de parcă nu ar trăi pentru fotbal
30

5.806
Mircea Lucescu, în stare critică după infarct: Răzvan Lucescu a fost chemat de urgență la spital / Ce spune ministrul Sănătății
5.806

6.350
Un acționar de la clubul CFR Cluj a murit: era milionar și un jucător-cheie pe piața de energie
6.350

30
Naționala de polo a România a învins Slovacia la Cupa Mondială – Divizia 2
30

34
Eduardo Camavinga are un viitor incert la Real Madrid
34















Comentează