Cluburile din prima ligă de fotbal a Braziliei au votat în favoarea revenirii fanilor în tribune începând de sâmbătă, după ce un an şi jumătate meciurile s-au disputat cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus, notează EFE, citat de agerpres.
Într-o reuniune virtuală a Consiliului Tehnic ale cluburilor din prima ligă, convocată de Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), 18 dintre cele 19 cluburi participante au aprobat decizia. Doar Athletico Paranaense s-a opus revenirii suporterilor în tribune.
Flamengo, campioana ultimelor două ediţii ale ligii braziliene, consideră că revenirea publicului pe stadioane nu este o decizie a cluburilor ci a autorităţilor locale. Autorizată de primăria din Rio de Janeiro, Flamengo a jucat deja un meci cu public pe stadionul Maracana, protejată de o decizie a Tribunalului Superior Sportiv, care a recunoscut că decizia a fost luată de municipalitate şi nu de CBF.
Atletico Mineiro, liderul la zi în liga braziliană, cu sediul la Belo Horizonte, un alt oraş care a autorizat revenirea fanilor în tribune, a susţinut că, dacă celelalte cluburi se opun întoarcerii suporterilor, va urma aceaşi cale ca şi Flamengo şi va cere o decizie a justiţiei pentru a putea vinde bilete la meciurile de acasă.
În pofida unor divergenţe şi polemici, unele cluburi şi-au deschis porţile, până la 50% din capacitate, pentru meciuri din alte competiţii precum Copa Libertadores, Copa Sudamericana sau Cupa Braziliei.
Sao Paulo, oraşul cel mai mare al Braziliei, cu patru cluburi în prima ligă, a autorizat prezenţa publicului pe stadioane începând de luni.
Doar primarul din Salvador, sediul clubului Bahia, a interzis revenirea fanilor în tribune. Din acest motiv, pentru a nu prejudicia cluburile care încă nu pot vinde bilete, CBF a amânat partidele pe care Bahia şi Santos urmau să le dispute în acest weekend cu Ceara respectiv Fluminense.
Stadioanele braziliene s-au închis în martie 2020, în primele săptămâni ale pandemiei de coronavirus şi în urma măsurile restrictive impuse de autorităţi într-o ţară puternic afectată, cu aproape 595.000 decese şi 21,4 milioane de persoane infectate. Brazilia este a doua ţară ca număr de victime după SUA şi a treia ca număr de infectări după SUA şi India.
Cluburile de fotbal din Brazilia au votat în favoarea revenirii fanilor în tribune începând de sâmbătă
Articole Similare

3.494
VIDEO Ministrul Apărării face dezvăluiri halucinante din interiorul clubului CSA Steaua: Sume amețitoare, folosite în interesul generalilor
3.494

54
Echipa masculină de sabie a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Tbilisi
54

2.014
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
2.014

75
Usîk îşi va apăra centura de campion WBC împotriva unui kickboxer, la piramidele din Egipt
75

193
Alex Chipciu, spectacol la interviu, după calificarea în play-off
193

21
România, al treilea eşec în preliminariile FIBA World Cup 2027
21

238
Scenariile prin care FCSB poate să mai prindă play-off-ul după ce U Cluj a învins-o pe Oțelul
238

36
Universitatea Cluj și-a asigurat prezenţa în play-off după victoria cu Oţelul Galaţi
36

43
Kriszta Incze aduce medalia de argint pentru România la turneul internațional de lupte de la Tirana
43

24
Omagiu al Cadillac. Prima sa maşină de F1, numită după campionul Mario Andretti
24

171
Situație incredibilă. Mihai Stoica, tranșant: 'Nu va mai juca nicio secundă la noi'
171

45
UEFA a stabilit datele și orele partidelor din optimile de finală ale Ligii Campionilorv
45

7.273
Gigi Becali s-a luat la harță cu roboții. ChatGPT l-a scos din sărite: 'Băi, mincinosule' / 'Nu ți-e rușine să jignești?'
7.273

















Comentează