Preşedintele Federaţiei germane de fotbal (DFB), Bernd Neuendorf, a promis vineri o "analiză" după ce echipa naţională nu a trecut de faza grupelor la Cupa Mondială 2022, oficialul precizând că nu-i va da un cec în alb selecţionerului Hansi Flick, aflat sub contract până în 2024, informează AFP.
"Aştept să ne prezinte o primă analiză, o analiză sportivă a turneului. Şi să vină cu perspective pentru ceea ce va urma după turneu, cu gândul la Campionatul European pe care-l vom găzdui", a explicat Neuendorf pe aeroportul din Doha, înaintea zborului de întoarcere spre Frankfurt.
Potrivit lui Neuendorf, aceste discuţii vor avea loc într-o atmosferă de "respect şi încredere", iar "de îndată ce analiza va fi încheiată, vă vom prezenta concluziile".
În ciuda victoriei de joi cu Costa Rica (4-2), Germania a fost eliminată după faza grupelor la Cupa Mondială 2022, la fel ca la precedenta ediţie a competiţiei. În primele sale meciuri de la turneul din Qatar, Germania a fost învinsă de Japonia (1-2) şi a remizat cu Spania (1-1).
Hansi Flick şi Oliver Bierhoff, directorul DFB, sunt sub contract cu federaţia până la EURO 2024, competiţie organizată de Germania, iar Flick a anunţat joi că nu va demisiona.
În Germania, mai multe voci cer demisia lui Flick, cea mai vehementă fiind cea a fostului internaţional Dietmar Hamann, acum consultant pentru Sky. "Pentru mine, este exclus să continuăm cu acelaşi selecţioner. După acest dezastru nu mai avem decât 18 luni până la Campionatul European de pe teren propriu. Este lamentabil", a spus vineri Hamann.
CM 2022: Preşedintele Federaţiei germane a promis o "analiză" după eşecul echipei naţionale
București
23°C
Articole Similare

13
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
13

14
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
14

29
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
29

105
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
105

33
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
33

62
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
62

76
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
76

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

174
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
174

91
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
91

75
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
75

6.387
Starea lui Mircea Lucescu se deteriorează accelerat: inconștient și fără reacție la tratament
6.387

38
Tommy Paul a câștigat turneul ATP de la Houston
38
















Comentează