Consiliul Naţional al Audiovizualului condamnă ferm răspândirea dezinformării în spaţiul public şi recomandă informarea exclusiv din surse oficiale şi verificate, după apariţia pe reţelele de socializare a informaţiei false despre presupusul deces al premierului Ilie Bolojan, într-un accident rutier.
"Atenţie la conţinutul manipulator distribuit pe reţelele de socializare! În ultimele ore, au fost semnalate postări provenind de pe conturi suspecte, care propagă informaţii complet false, potrivit cărora prim-ministrul României ar fi decedat într-un accident rutier. Această informaţie este categoric falsă! CNA atrage atenţia că astfel de mesaje nu sunt doar neadevărate, ci constituie tentative grave de manipulare a opiniei publice, cu potenţial de a induce panică, a diviza societatea şi a submina încrederea în instituţiile statului", transmite, vineri, CNA, potrivit Agerpres.
Consiliul salută "reacţia promptă" a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, care au iniţiat demersuri legale pentru contracararea acestor acţiuni şi pentru notificarea platformelor digitale ce găzduiesc astfel de conţinut.
Totodată, CNA recomandă publicului informarea exclusiv din surse oficiale şi verificate, evitarea distribuirii materialelor alarmiste sau neverificate, ca parte din efortul comun de combatere a dezinformării.
CNA reafirmă angajamentul său ferm pentru un mediu audiovizual responsabil, echilibrat şi în slujba interesului public. "Vom continua să acţionăm consecvent pentru apărarea valorilor democratice şi creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului", mai transmite Consiliul.
Comentează