CNAIR a semnat contractul de peste 207 milioane de lei pentru construirea şoselei de centură a oraşului Târgu Jiu

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 22-09-2020

Actualizat: 22-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat, marţi, contractul în valoare de 207 milioane de lei, fără TVA, pentru construirea şoselei de centură a oraşului Târgu Jiu.

"Marţi, 22.09.2020, CNAIR a semnat contractul având ca obiect "Construcţia Variantei de Ocolire Târgu Jiu - Finalizare lucrări" cu ofertantul declarat câştigător Asocierea Secol Societa Edile Costruzioni e Lavori SA - Secol România SRL. Valoarea contractului este de 207.000.000,00 lei fără TVA", se arată într-un comunicat al CNAIR remis AGERPRES.

Citește și: Reacția Gabrielei Firea, după afirmația lui Nicușor Dan despre 'panarame': 'Sunt și voi fi mereu alături de toate femeile! Ele duc greul!'

Traseul are o lungime de 20 km iar construcţia va fi finanţată din fonduri europene nerambursabile.

Durata contractului este 18 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 84 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.

Lucrările proiectate constau în construcţia a 19,987 km de variantă ocolitoare, 3 noduri rutiere, 2 intersecţii giratorii, şi mai multe poduri şi pasaje.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri