Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNAIR anunţă că A2, A4, dar şi 16 drumuri naţionale sunt în continuare închise

Europa FM
CNAIR

Autostrada Soarelui, A 4, dar şi 16 drumuri naţionale sunt închise în continuare din cauza viscolului, miercuri seară, potrivit ultimelor informaţii transmise de Compania Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, la această oră sunt închise în continuare din cauza viscolului: DN 2A, între Giurgeni - Ovidiu; DN 3, între Lehliu - Ostrov, DN 3B, între Chiciu - Vlădenii; DN 3C, între Constanţa - Ovidiu; DN 21A, între Bărăganul - Ţăndărei; DN 22, între Baia - Ovidiu; DN 22A, între Cataloi - Hârşova; DN 22C, între Cernavodă - Basarabi; DN 22D între Măcin - Caugagia; DN 22F între Horia - Nalbant; DN 23B, între Măicăneşti - Ciorăşti; DN 38, între Agigea – Negru Vodă; DN 41, între Olteniţa - Plopşoru; DN 5A, între Adunaţii Copăceni - Hotarele; DN 65A, între Roşiorii de Vede - Turnu Măgurele şi DN 65 E, între Furculeşti - Bogdana.

De asemenea, pe DN 22, între Smârdan şi Baia, a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone; pe DN 22E, Garvan – I.C. Brătianu, a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi pe DN 3A, Drajna – Feteşti, a fost instituită restricţia de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

CNAIR mai spune că miercuri, în intervalul 12.00 - 17.00 s-a acţionat cu 757 de autoutilaje şi s-au răspândit 1.001,504 tone material antiderapant. De asemenea, conform datelor transmise de Centrul Infotrafic, sunt închise în continuare 62 de drumuri judeţene, cele mai multe, 23, fiind în judeţul Călăraşi.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, 106 trenuri au fost anulate - pe raza SRPT Constanţa au fost anulate 64 de trenuri; pe raza SRPT Craiova au fost anulate 22 de trenuri; pe raza SRPT Bucureşti au fost anulate 10 trenuri; iar pe raza SRPT Galaţi - 10 trenuri. De asemenea, au fost anulate trei curse aeriene.

În prezent, sunt închise toate cele patru porturi maritime de la Marea Neagră, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia, în judeţul Constanţa, iar în judeţul Tulcea rămâne închisă Bara Sulina. Rămân închise, din cauza vântului puternic, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov, confor news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.