CNAIR anunţă verificări pe şantierul lotului 1 Glina – Vidra - Stadiul lucrărilor, 60%-180 de muncitori, 104 utilaje şi peste o sută de camioane,la faţa locului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-05-2023

Actualizat: 24-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, miercuri, că s-au făcut verificări în teren pe şantierul lotului 1 Glina – Vidra, unde stadiul lucrărilor este 60%. Au fost găsiţi 180 de muncitori, 104 utilaje şi peste o sută de camioane, potrivit news.ro.

”Verificări pe şantierul lotului 1 Glina - Vidra, parte a Autostrăzii A0 - Sector sud”, anunţă, miercuri, CNAIR, pe pagina de Facebook.

Compania precizează că se lucrează la drum (umplutură la corpul drumului; strat de formă din balast; fundaţie din balast; şanţuri din beton; fundaţie superioară din balast stabilizat cu ciment), la structuri, poduri şi pasaje, dar şi la podeţe şi parcări.

”În şantier sunt mobilizaţi un număr de 180 de muncitori, 104 utilaje şi 102 autocamioane. Stadiu actual: 60%”, a mai transmis compania.

Proiectul, în lungime de aproape 17 kilometri, este realizat de Alsim Alarko Sanayi Tesisleri Ve Ticaret AS, valoarea contractului fiind 830,68 milioane de lei, fără TVA.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri