CNAIR a convocat comandamentul de iarnă, după avertizările de vreme severă. ANM a emis frig, ninsori și ploi abundente

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-10-2025 21:38

Actualizat: 06-10-2025 22:55

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: PlayTech

Comandamentul de iarnă a fost convocat luni la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în contextul avertizărilor de vreme rea emise pentru perioada următoare.

„În contextul utimelor avertizări meteorologice transmise de ANM care vizează episoade severe de vreme rea (ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la altitudini peste 1700 m) în perioada următoare, conducerea CNAIR a convocat astăzi prin videoconferință Comandamentul Central de Iarnă”, a transmis compania.

Pe lângă conducerea companiei, au fost prezenți directorii regionali, șefii tuturor secțiilor de drumuri naționale și reprezentanții poliției rutiere care vor colabora pentru ca circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță.

Discuțiile s-au axat pe inventarierea utilajelor și materialelor care vor fi utilizate pentru a menține rețeaua rutieră din administrare utilizabilă în condiții de siguranță.

CNAIR anunță că luni s-a semnat cu Salrom contractul pentru necesarul de sare în iarna 2025 – 2026. CNAIR are în prezent un stoc de 106 mii tone de sare, dar în baza acestui contract direcțiile regionale vor putea comanda cantități suplimentare dacă și unde este cazul.

Nou val de frig și ploi abundente

Directorul ANM, Elena Mateescu, avertizează că un nou val de frig și ploi abundente va afecta România. Luni, temperaturile vor avea valori normale pentru această perioadă, mai ridicate față de cele din zilele trecute, când România a fost afectată de un val de frig neobișnuit. Totuși, ploile vor reveni începând de săptămâna viitoare, potrivit estimărilor meteorologice.

Temperaturile maxime vor ajunge sau depăși 20 de grade în partea de sud a României, însă un val de frig va cuprinde din nou țara și va ploua abundent începând de marți, a explicat șefa ANM, potrivit romaniatv.ro.

„Cel puțin în zilele de 7 și 8, marți și miercuri, vom avea precipitații destul de însemnate în zona țării noastre. Cumulat în 24 de ore, este posibil să depășim, din nou, 50 de litri pe metru pătrat, cât este cota de inundații. Asta este limita unei luni octombrie în țara noastră”, a explicat Mateescu.

Marți și miercuri, ploile vor cuprinde în special jumătatea estică a țării, iar temperaturile vor scădea din nou cu 10 grade.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri