Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere intenționează să deschidă joi circulația pe lotul 3 Pietroasele – Buzău al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, potrivit informațiilor obținute de economica.net din surse apropiate situației.
Odată cu inaugurarea acestui tronson, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la București la Focșani, ceea ce marchează finalizarea unui nou segment esențial al Autostrăzii Moldovei. Deschiderea este programată în jurul orei 15:00, au precizat aceleași surse.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, declara săptămâna trecută că tronsonul de aproximativ 14 kilometri va fi deschis traficului la sfârșitul acestei săptămâni. El sublinia că, odată cu punerea în circulație, între București și Focșani se va putea circula integral pe autostradă, pe o distanță totală de circa 211 kilometri. Oficialul a prezentat deschiderea ca pe un pas important în operaționalizarea treptată a întregului coridor A7.
Sursele citate au arătat că pregătirile pentru inaugurarea tronsoanelor sunt în grafic, iar lucrările necesare pentru asigurarea traficului în condiții de siguranță au fost finalizate. În acest context, autoritățile consideră că deschiderea circulației va contribui la fluidizarea traficului și la reducerea timpilor de deplasare în zona de sud a Moldovei.
Pietroasele – Buzău, cea mai lungă „odisee” din Autostrada A7
Contractul pentru construirea lotului Pietroasele – Buzău a fost semnat în noiembrie 2023 cu asocierea de constructori turci Nurol – Makyol. Evenimentul a marcat încheierea procesului de contractare prin PNRR a celor 319 kilometri din Autostrada Moldovei A7, a explicat atunci directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. El preciza că licitația pentru acest tronson fusese lansată în septembrie 2021, dar procedura s-a confruntat cu nu mai puțin de patru runde de contestații.
Pistol arăta că finalizarea atribuirii acestui contract a permis accelerarea calendarului de execuție pentru întreg proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lucrările pe lotul Pietroasele – Buzău au fost demarate în contextul în care autoritățile au insistat pe respectarea termenelor, având în vedere complexitatea și importanța strategică a A7 pentru regiune. Acest tronson a fost considerat unul dintre cele mai dificile din punct de vedere administrativ.
Asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi are la dispoziție 20 de luni pentru execuția celor 13,9 kilometri de autostradă. Valoarea contractului este de 1,24 miliarde de lei, fără TVA, potrivit datelor prezentate la momentul semnării.































Comentează