DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CNAS: 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID

Agerpres
CNAS

Preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a declarat marţi că, până în prezent, doar aproximativ 35% din medicii de familie au încheiat contracte pentru vaccinarea anti-COVID, potrivit agerpres.ro.

În cadrul dezbaterii "Valul 4: impact, ameninţări, soluţii", organizată de DC News Media Group, Cojan a menţionat că vaccinarea în ambulatoriu este decontată cu 40 de lei, iar la domiciliul pacientului cu 60 de lei.

"Chiar astăzi o să trimitem o circulară către toate Casele judeţene să îi invite pe medicii de familie să încheie contracte, inclusiv pentru vaccinarea la domiciliu", a precizat Cojan.

Preşedintele CNAS a pledat pentru o comunicare mai empatică cu persoanele sceptice în legătură cu vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 şi pentru un dialog "prin care să li se solicite dovezi privind teoriile în care ei cred". Ea a atras atenţia asupra faptului că pandemia de COVID-19 a produs patru milioane de decese la nivel mondial.

"Cred că bariera de care ne izbim, poate mai mult decât alte ţări, (...) vine din această credinţă, din aceste convingeri limitative ale unor persoane, aceşti antivaxeri, care, din păcate, au reuşit să penetreze extraordinar în rândul populaţiei, beneficiind - aici chiar suntem campioni - de reţelele sociale, care au condus la una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare în ţara noastră, comparativ cu alte ţări. Practic, de când a început pandemia, răspândirea dezinformărilor a fost la fel de contagioasă ca pandemia. (...) Cred că, cu timpul, cu răbdare, prin folosirea de abilităţi de comunicare inteligentă şi multă energie o să reuşim să combatem aceste logici iraţionale şi să demontăm aceste credinţe limitative", a afirmat preşedintele CNAS.

Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a declarat că vaccinarea reprezintă cea mai eficientă soluţie în combaterea pandemiei de COVID-19, inclusiv din punct de vedere al costurilor. El a pledat pentru creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei, adăugând că, în caz contrar, România va ajunge într-o "stare de avarie, care se va materializa prin imunizarea de turmă", context în care ieşirea din criză "se va face într-un interval de timp mult mai lung, prin trecerea majorităţii populaţiei prin boală".

În opinia sa, campaniile ar trebui să vizeze, în primul rând, "populaţia ezitantă", astfel încât să fie înţelese motivele acestor ezitări. Zaharescu a atras atenţia, la rândul său, asupra numărului mare de decese din perioada pandemiei, inclusiv în rândul pacienţilor cronici care au obţinut mai greu îngrijire medicală.

"Per ansamblu, accesul pacienţilor la medicamente şi tratamente în această perioadă a fost serios afectat, iar lucrul acesta îl vedem din datele statistice. Dacă ne uităm în plan european, doar în perioada martie-decembrie 2020, practic cele nouă luni ale anului trecut de pandemie, numărul de decese, în interiorul UE, a fost cu aproape 600.000 mai mare decât media ultimilor trei ani. Iar, dacă e să privim în România, doar în lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, numărul deceselor înregistrate a fost cu peste 50% mai mare decât media anilor precedenţi. Deci, este evident că această pandemie a afectat nu doar pacienţii care au fost infectaţi cu COVID, ci şi pacienţii cronici care au avut dificultăţi în a avea acces la tratamente sau la îngrijirea medicală", a explicat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.