Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNAS să instituţie autonomă sub control parlamentar, prevede un proiect înregistrat la Senat

Agerpres
CNAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar putea deveni instituţie autonomă, sub control parlamentar, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă, iniţiată de deputaţii Florin Buicu - PSD, Costel Alexe - PNL, Nicolae Băncioiu - independent, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reorganizării CNAS, ca instituţie autonomă, sub control parlamentar, după modelul Curţii de Conturi a României.

Modificările şi completările preconizate vizează consolidarea transparenţei decizionale în cheltuirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, constituirea surselor de venit şi alocarea sumelor pe categorii de asistenţă medicală şi în cadrul programelor de sănătate.

Citește și: Starea de URGENȚĂ a fost MANĂ CEREASCĂ pentru afaceriștii din comerțul cu amănuntul: afacerile au EXPLODAT în luna mai

Totodată, se propune recompunerea Consiliului de administraţie al CNAS - un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 12 membri, cu un mandat de 9 ani, numiţi de Parlament.

"CNAS funcţionează pe baza statutului propriu, elaborat de către Consiliul de administraţie şi aprobat de Parlamentul României, Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care trebuie să respecte prevederile statutului - cadru şi care se aprobă de Consiliul de administraţie al CNAS. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii", stipulează proiectul.

CNAS îşi întocmeşte şi aprobă bugetul propriu, pe care îl transmite Guvernului, în vederea includerii acestuia în proiectul bugetului de stat supus aprobării Parlamentului.

"Schimbările dese ale conducătorilor Ministerului Sănătăţii şi CNAS au dus la incoerenţa în timp a deciziilor. Pe parcursul a 22 de ani de la înfiinţarea şi organizarea CNAS au fost schimbaţi un număr de 20 de preşedinţi, lipsa de predictibilitate a făcut imposibilă abordarea pe termen mediu şi lung a unor politici privind introducerea unor servicii medicale şi medicamente în decontarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate", se arată în expunerea de motive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.