CNSAS aduce noi dovezi că Băsescu nu a colaborat cu Securitatea

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 13-02-2014

Actualizat: 13-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



În cursul zilei de astăzi va fi făcut public un nou raport al CNSAS privind o sesizare asupra unei posibile colaborări cu Securitatea președintelui României, Traian Băsescu. Potrivit concluziilor CNSAS, obținute de evz.ro, după consultarea unor noi documente descoperite în arhive, s-a ajuns din nou la concluzia că Președintele României nu a colaborat cu Securitatea.


Cele două noi documente sunt de fapt rapoarte profesionale transmise de Traian Băsescu, în calitate de reprezentant NAVROM, privind activitatea curentă.


Trei decizii similare (2002, 2004, 2006) au fost date de Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii.


În 2006, fostul preşedinte Emil Constantinescu a făcut o cerere de verificare a lui Traian Băsescu la CNSAS. Reprezentanții CNSAS declarau, la momentul respectiv, că trecutul președintelui Băsescu a fost declarat "curat" după ce Colegiul a fost asigurat de toți deținătorii de dosare (SRI, SIE, Serviciul Arhive și Documentare Militară) că documentația existentă în cazul șefului statului a fost predată la CNSAS.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri