Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CNSLR Frăția, solicitare URGENTĂ către PNL după declarațiile controversate făcute de Florin Cîțu în legătură cu bugetarii

Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția solicită Partidului Național Liberal să comunice public dacă își asumă declarațiile domnului senator Florin Cîțu referitoare la măsurile din sectorul bugetar (sănătate, educație, administrație publică, securitate națională, apărare și ordine publică),  pe care ar urma să le ia dacă ajunge la guvernare, respectiv „eliminarea voucherelor, tichetelor de vacanța, sporurilor, pensiilor speciale” și „introducerea unor taxe pe venit mai mari decât cele ale angajaților din mediul privat pentru a-și păstra aceste beneficii”.

„Considerăm că pentru întreaga societate este absolut necesară o asumare publică a unor declarații care, datorită gravității lor, pot afecta activitatea întregului sistem bugetar”, transmit reprezentanții CNSLR Frăția.

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.

Anunț de ULTIM MOMENT de la DNA - Sorin Blejnar și soția sa, trimiși în judecată. Acuzații de luare de mită

„Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

Liberalul mai spune că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii, iar toţi românii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.

Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.

Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.

Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE DISPARE cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.