Coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite nu sprijină miliţia şiită din Forţele de Mobilizare Populare (PMF) şi nu o consideră parte a formaţiunilor susţinute de coaliţie în recucerirea oraşului irakian Mosul, a declarat un oficial militar american reporterilor miercuri la Washington, informează Reuters. "În ceea ce priveşte (componenta) şiită PMF, coaliţia sprijină numai acele elemente care se află sub comanda directă şi sub controlul forţelor de securitate irakiene, iar PMF şiite nu sunt", a declarat generalul Gary Volesky, comandantul coaliţiei conduse de SUA în lupta împotriva militanţilor Stat Islamic, conform Agerpres.
Coaliţia antijihadistă condusă de SUA nu sprijină miliţia şiită în Irak
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.542
Trump izolează militar Iranul: „Ţara care furnizează arme militare Iranului va fi supusă imediat unui tarif”
1.542

63
Emiratele Arabe Unite cer ca Iranul să plătească ”despăgubiri şi reparaţii” în urma atacurilor Teheranului
63

1.218
Armistițiu fragil: Gărzile Revoluţiei din Iran nu au încredere în SUA și țin „degetul pe trăgaci” / Erdogan lansează un avertisment
1.218

102
Iranul acuză SUA de încălcarea a trei clauze din armistițiu
102

1.082
Traficantă de droguri, supranumită "Regina ketaminei", a fost condamnată în legătură cu decesul star ului din "Friends", Matthew Perry
1.082

1.234
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Israelul rămâne cu degetul pe trăgaci
1.234

70
FOTO-VIDEO România își consolidează relațiile cu Pakistanul, în contextul în care Islamabadul devine un jucător regional cheie în regiune
70

160
Armistițiu în Orientul Mijlociu - Strâmtoarea Ormuz a fost deschisă
160

91
Aproape 200 de persoane arestate în 34 de provincii, în Turcia, într-o operaţiune împotriva grupării Statul Islamic, în urma atacului de la Consulatul Israelului la Istanbul
91

2.381
Evoluție spectaculoasă în Orientul Mijlociu - Trump spune că vor fi "foarte curând" discuţii directe
2.381

8.788
VIDEO Haos. Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz și ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
8.788

106
Donald Trump va discuta cu Mark Rutte despre ieșrea SUA din NATO
106

3.489
Stenograme. Convorbire Szijjarto-Lavrov scursă în presă: ministrul ungar ar fi acceptat să îi trimită omologului rus un document despre Ucraina
3.489
















Comentează