DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Coaliția de guvernare execută Avocatul Poporului, dar încă nu s-au înțeles asupra înlocuitorului

Inquam Photos / Octav Ganea
renate weber

Camera Deputaţilor şi Senatul au plen reunit, marţi de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi sunt rapoartele de activitate privind Avocatul Poporului pe anii 2018, 2019 şi 2020, cât şi rapoartele de activitate ale CSAT pe 2019 şi 2020. Figurează pe ordinea de zi şi raportul de activitate al CNA pe anul 2020, cât şi raportul comun asupra Raportului de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pe anul 2019, întocmit de comisiile juridice şi pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor şi Senat.

„În cadrul Birourilor permanente reunite ale celor două Camere am hotărât convocarea plenului comun pentru ziua de marţi, începând cu orele 15,00. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi se află raportul Avocatului Poporului, raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. De asemenea, în cazul în care se va finaliza raportul comisiilor reunite privind Consiliul Naţional al Audiovizualului, pentru care am dat termen până la începerea plenului de mâine, la orele 15,00, vom introduce pe ordinea de zi şi acest raport", a afirmat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite de luni.

Chestionat dacă există în coaliţia de guvernare un acord cu privire la persoana care va prelua conducerea Avocatului Poporului, liderul PNL a răspuns: „Am avut discuţii. Cu siguranţă vom ajunge la o înţelegere. Suntem pe punctul de a ne înţelege. Când vom ajunge la o înţelegere, o vom anunţa”.

Conform surselor noastre, în cadrul coaliției de guvernare există mai multe opțiuni, iar Ludovic Orban insistă ca liberalii să fie cei care vor numi Avocatul Poporului.

Pe 25 mai, comisiile juridice ale Parlamentului au decis să propună plenului reunit revocarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Conform Legii de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen în caz de demisie, revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatată prin examen medical de specialitate, ori în caz de deces.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, a fost numită în funcţie în iulie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.