Coaliția se clatină, șeful Senatului intervine ferm: 'Guvernul nu poate funcționa fără PSD' / Ce spune despre scenariul unui guvern fără PSD

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-12-2025 18:17

Article thumbnail

Sursă foto: pnl.ro

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că nu există motive pentru ca parlamentarii Coaliției să susțină moțiunea de cenzură depusă de Opoziție și subliniază că un Guvern fără unul dintre partidele aliate ar transmite un semnal periculos de instabilitate politică. Întrebat despre posibilitatea ca PSD să voteze moțiunea de cenzură, Abrudean a declarat că un astfel de gest ar fi surprinzător.

„M-ar mira pentru că, deocamdată, eu ştiu că suntem într-o coaliţie stabilă, în ciuda rezultatelor care au avantajat sau dezavantajat pe unii sau pe alţii la Primăria Capitalei, este despre această coaliţia de guvernare care face lucruri benefice pentru România, aşa cum ne confirm şi instituţiile intenţionale. Deci. Nu aş vedea motive pentru care unii parlamentari din această coaliţie să voteze o moţiune împotriva coaliţiei”, a spus șeful Senatului, potrivit news.ro.

În legătură cu nemulțumirile PSD referitoare la măsurile ce vizează reducerea cheltuielilor de personal din administrația publică, Abrudean a precizat că subiectul nu a fost finalizat la nivelul Guvernului: „Vă reamintesc că şi PSD-ul are şase miniştri în acest guvern, deci nu poate să ia premierul o decizie peste capul celor din guvern. Vom vedea la acel moment.”

Despre scenariul unui guvern fără USR: „România are nevoie de stabilitate”

Președintele Senatului a atras atenția că discuțiile privind excluderea USR din Guvern nu ar aduce beneficii țării.

„Cred că asta ne-au transmis şi românii, cred că asta vor şi bucureştenii care au votat ieri la alegerile locale parţiale, vor oameni care să facă lucruri, nu doar să vorbească despre ele. Până la urmă, despre asta cred că e vorba, un guvern susţinând această coaliţie puternică, repet, care face nişte lucruri bune pentru România. Cred că trebuie să existe în continuare această coaliţie. Cu cât este mai puternică coaliţia, cu atât guvernul va putea redresa România şi lucrurile vor ajunge cu un făgaş normal”, a spus Abrudean.

Abrudean consideră improbabilă funcționarea Guvernului fără PSD, arătând că dispariția unui partid din Coaliție ar destabiliza scena politică: „Dacă o luăm după cifre, e foarte complicat, şi nu cred că ne dorim să ajungem acolo de niciun fel. Nu cred că e bine pentru România ca vreunul din partidele din coaliţie să nu mai fie în această coaliţie. Este semnal de instabilitate politică şi nu ne dorim asta.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri