Coco Gauff s-a calificat în semifinalele turneului de la Eastbourne

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 29-06-2023

Actualizat: 29-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto Facebook

Coco Gauff a câştigat joi neaşteptat de uşor duelul american cu Jessica Pegula, 6-3, 6-3, după ceva mai mult de o oră de joc, şi s-a calificat în semifinalele turneului pe iarbă WTA 500 de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari.

Coco Gauff, locul 7 mondial, este favorită numărul 5 la acest turneu, în timp ce Jessica Pegula, locul 4 WTA a fost cap de serie numărul 3. Gauff este la prima victorie din acest an în faţa unei jucătoare din Top 10, notează AFP. Ea şi Pegula fac pereche la dublu la Eastbourne, unde s-au calificat în semifinale, conform Agerpres.

Adversara lui Gauff din semifinală va fi altă americancă, Madison Keys (25 WTA), care învins-o în sferturi pe croata Petra Martic (30 WTA), cu 6-4, 6-1.

În alt sfert de finală, rusoaica Daria Kasatkina (11 WTA, cap de serie numărul 9) o întâlneşte pe jucătoarea franceză Caroline Garcia (locul 5 WTA, cap de serie 2), cea care a eliminat-o în optimi pe românca Ana Bogdan. În aceeaşi fază a competiţiei, letona Jelena Ostapenko (17 WTA) o are adversară pe jucătoarea italiană Camila Giorgi (67 WTA).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri