Cod galben de averse şi descărcări electrice pentru patru judeţe

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 25-05-2019

Actualizat: 25-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.opiniatimisoarei.ro

Meteorologii au emis sâmbătă noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi descărcări electrice pentru patru judeţe până la ora 19,00, potrivit Agerpres.

Astfel, până la ora 19, în zone din judeţele Suceava, Vrancea, Neamţ şi Galaţi se vor semnala, local şi temporar, averse ce vor cumula 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină de mici dimensiuni.

Citește și: Anunț de ULTIMA ORĂ - Cod portocaliu de averse şi vijelii pentru judeţul Suceava

De asemenea, până la ora 18, în zone din judeţele Olt, Vâlcea, Gorj, Ialomiţa, Brăila, Giurgiu, Buzău, Ilfov, Cluj, Braşov, Alba, Mureş, Sibiu, Constanţa şi Tulcea se vor semnala, local şi temporar, averse ce vor cumula 20...30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri