Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, până luni seară, în Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Olt

cod galben 1

Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică - ploi torenţiale, cu descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului, de luni la prânz până în cursul serii, în 16 judeţe din Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea. În Capitală, e posibil să plouă după-amiaza şi seara, iar temperatura maximă va fi de 25-26 de grade, potrivit news.ro.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă luni, între orele 12 şi 23, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Dolj şi parţial în Cluj, Alba, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

”În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, au arătat meteorologii.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii mai restrânse, şi în celelalte regiuni.

În zona municipiului Bucureşti, în acelaşi interval, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază şi seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Temporar, vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze de până la 40-50 km/h. Temperatura maximă va fi de 25-26 de grade.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.