Cod roşu de furtună în judeţele Maramureş şi Buzău

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 25-06-2023

Actualizat: 25-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică două avertizări nowcasting Cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţele Maramureş şi Buzău, valabile până la 12:45, conform Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în judeţul Maramureş, localitatea Botiza, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice. În zona avertizată s-au acumulat cantităţi de peste 40 l/mp.

Totodată, în judeţul Buzău, în localităţile Nehoiu, Pătârlagele, Chiojdu, Cătina, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. În zonă în ultima oră s-au acumulat peste 30...40 l/mp.

De asemenea, tot până la 12:45 este în vigoare o avertizare nowcasting Cod portocaliu în judeţul Cluj, localităţile Tritenii de Jos, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Ploscoş.

În localităţile menţionate se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri