DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

COD ROSU de inundatii: Sute de persoane evacuate si zeci de persoane izolate

evacuare inundatii
Peste o sută de persoane din judeţul Teleorman sunt, în continuare, cazate la rude după ce au fost evacuate din calea apelor, alţi 30 de oameni sunt izolaţi în satul Beuca, iar zeci de kilometri de drumuri şi aproape 2.000 de hectare de teren sunt inundate. Potrivit datelor furnizate, luni, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, un număr de 30 de persoane sunt în continuare izolate în satul Beuca, din cauza apelor. Pompierii au evacuat din calea viiturilor 117 oameni care locuiesc acum la rude, transmite MEDIAFAX. Bilanţul inundaţiilor provocate de revărsarea râurilor Teleorman, Burdea, Tecuci, Vedea şi Câinelui şi a afluenţilor acestora arată că 131 de case au fost inundate în localităţile Tătărăştii de Jos, Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca Vîrtoape, Balaci, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti şi Frumoasa. Apele au intrat, de asemenea, în 317 curţi şi 685 de anexe gospodăreşti, afectând peste 37 kilometri de drumuri comunale, peste 7,5 kilometri de drumuri judeţene şi doi kilometri de drum forestier, viiturile distrugând, de asemenea, 35 de podeţe. Apa bălteşte pe suprafeţe întinse de teren, luni fiind inundate 1.068 de hectare de teren arabil, 517 hectare de fâneţe şi păşuni şi 224 hectare de pădure. În ultimele zile, pompierii au evacuat peste 700 de animale. Ofiţeri şi subofiţeri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Poliţia Teleorman acţionează în zonele afectate cu autocamioane, bărci pneumatice cu motor şi autospeciale în sprijinul populaţiei afectate de inundaţii. Viitura s-a format pe râul Vedea în cursul nopţii şi, în prezent, se propagă în aval de Alexandria. În cursul nopţii, Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, a instituit cod roşu local pe râul Vedea aval confluenţă cu râul Teleorman, în judeţul Teleorman, pentru următoarele comune : Storobăneasa, Smardioasa, Cervenia, Frumoasa, Conteşti, Bragadiru, Bujoru şi Năsturelu. Totodată, se menţine cod roşu pe Râul Câinelui sectorul amonte SH Vârtoapele - confluenta cu râul Vedea, judeţul Teleorman, pentru următoarele comune: Siliştea Gumeşti, Ciolăneşti, Necşeşti, Vârtoape, Călineşti şi Mavrodin. ANAR recomandă ca populaţia din aceste zone să ţină cont cu stricteţe de măsurile impuse de comitetul local şi inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi să evite plimbarea pe malul apelor sau prin ape, precum şi orice alte activităţi care se desfăşoară în proximitatea apelor. Echipele Apelor Române acţionează cu utilaje şi oameni, acordând suport autorităţilor locale şi inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă (ISJU). În cursul nopţii, s-au întărit liniile de apărare cu saci şi s-au supraînălţat digurile cu saci de nisip, cu până la 30 cm, în vederea protejării localităţilor. Conducerea ANAR se află pe teren la această oră, pentru supervizarea situaţiei de la faţa locului şi luarea unor alte măsuri suplimentare de apărare a populaţiei şi a bunurilor. Întrucât situaţia în zonă este foarte dificilă, ea necesită intervenţia forţelor armate (ISJU, Jandarmerie), în vederea consolidării liniilor de apărare construite, astfel încât populaţia să fie protejată. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.