- Asociația Natională a Taților din România – organizație care, în timpul guvernării Boc, a militat din greu pentru închiderea magazinelor de pe întreg teritoriul țării, care comercializau produse etnobotanice?
- Federația Națională a Persoanelor cu Handicap din România - care are 34 de organizații membre și reunește 75 de asociații și fundații pentru persoanele cu dizabilități - sau alte organizații care protejează și luptă pentru drepturile persoanelor cu handicap. Cu atât mai mult cu cât, în 2010, Guvernul Boc, nu numai că a eliminat scutirea de impozit pe salariile și pensiile persoanelor cu handicap, dar. prin OUG nr. 68. a desființat mai multe instituții aflate în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, printre care se afla și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Institutul Național pentru Prevenirea și Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap?
- Asociații, organizații și fundații care reprezintă drepturile bolnavilor de cancer, diabet sau HIV în detrimentul cărora, tot guvernul Boc, în nenumărate rânduri, a întârziat alocarea fondurilor pentru medicamente?
- Fundații care militează pentru drepturile copiilor (se știe că în 2010, același guvern Boc a desființat Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și Drepturile Copilului) sau asociații care susțin și promovează, de exemplu, tinerii geniali?
- Organizații sau fundații pentru protecția mediului și a animalelor – mai ales că, știindu-se că Traian Băsescu este primul promotor al masacrării câinilor comunitari, asociațiile de profil au organizat în nenumărate rânduri mitinguri, inclusiv în fața Palatului Cotroceni, la care s-au alăturat și oameni de artă și cultură?
- Asociații ale foștilor deținuți politici sau victime ale comunismului și multe alte ONG-uri?
Codrin Stefanescu: Traiane, cate fundatii ai vizitat in mandatele tale?
