Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Codul portocaliu de furtuni, ploi şi inundaţii a făcut prăpăd în Franța: Trei persoane au murit în timpul urgiei

furtuna

Trei persoane au murit în intemperii care au afectat în ultimele trei zile sudul Franţei, cauzând inundaţii şi ”pagube importante”, a anunţat joi într-un comunicat ministrul francez de Interne Christophe Castaner, relatează AFP, potrivit news.ro.

Acest episod de ploi violente, care ”a afectat simultan până la opt departamente”, a condus la 1.773 de intervenţii şi a mobilizat peste 2.000 de pompieri şi forţe din cadrul Securităţii Civile, a precizat ministrul.

Un mare scandal stă să BUBUIE în PNL: favorit de pe lista cu miniștri din cabinetul Orban, denunțat la DNA

Castaner nu precizează unde au murit cele trei persoane.

Joi, numai în Haute-Corse mai era în vigoare o alertă cod portocaliu de ”furtuni” şi ”ploi şi inundaţii”, potrivit Météo-France.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.