Alertă de furtună în multe localități. Coduri galben și portocaliu de caniculă, emise de ANM pentru toată țara / UPDATE

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 12-07-2024

Actualizat: 12-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Meteorologii ANM au emis pentru vineri avertismente de caniculă valabile până sâmbătă în toată ţara.

ANM a emis un Cod Galben de caniculă, valabil începând de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, pentru Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali şi zona litoralului, unde „valul de căldură se va menţine”, temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade, „va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă, iar „indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unități”.

Pentru restul țării, ANM a emis Cod Portocaliu de caniculă.

„În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează ANM.

Reamintim că în weekend va intra în vigoare un Cod Roșu de caniculă.

UPDATE 13.00 - Cod Galben de vreme severă, până la ora 15.30, în zona de munte a județului Cluj, respectiv pentru 20 de localități:

Băișoara, Beliș, Călățele, Căpușu Mare, Ciucea, Gilău,  Iara, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Mărișel, Moldovenești, Negreni, Petreștii de Jos, Poieni, Rișca, Săcuieu, Sâncraiu, Săvădisla, Valea Ierii.

Se vor înregistra local „averse torențiale care vor cumla 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină”.

UPDATE 07.30 - Cod galben de ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, valabil până la ora 08.00, în zona județului Suceava:

Vatra Dornei, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Coșna, Ciocănești.

UPDATE 07.40 - Cod galben de ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m, valabil până la ora 08.30, în județul Covasna

(Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani) precum și în zona depresionară a județului Harghita, respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu.

Citește și: ANM: Temperaturile vor urca până la 42 de grade. Urmează vârful valului de caniculă în țară și în București

Harta județelor aflate vineri sub atenționare de caniculă:

content-image

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri