Operatorul regional de salubritate din zona Ciuc a reuşit să colecteze 73,8 tone de ambalaje de sticlă în municipiul Miercurea Ciuc şi 15 comune din împrejurimi, în cadrul unei ample campanii care s-a derulat în perioada 13-17 aprilie.
Potrivit unui comunicat transmis presei miercuri, aproape 900 de persoane au participat la campanie şi în ciuda faptului că s-au format cozi la punctele de colectare, predarea sticlelor a decurs fără probleme.
"Un total de 73,8 tone de sticlă, clasificate drept materiale de ambalare, au fost colectate în urma debarasării de primăvară din luna aprilie: 31,9 tone în Miercurea Ciuc şi 41,9 tone în mediul rural. Primăriile locale şi municipalităţile au jucat un rol important în realizarea acestui proiect. (...) Am preluat deşeurile de la un total de 853 de persoane, dintre care 335 din Miercurea Ciuc şi 518 din mediul rural. Dintre punctele de colectare rurale, cea mai mare cantitate de deşeuri de sticlă a fost colectată în Ciucsângeorgiu, mai exact 5.939 kg. Dintre punctele de colectare urbane, pe strada Lunca Mare (în Miercurea Ciuc- nr) au fost predate cele mai multe deşeuri de sticlă, mai precis 6.439 kg, de la un număr de 105 persoane. Deşeurile de sticlă predate la sediul nostru au cântărit 13.148 kg", se arată în comunicatul operatorului regional de salubritate, citat de Agerpres.
În comunicat se menţionează că "reciclarea deşeurilor de sticlă este o soluţie sustenabilă, economisind astfel materii prime valoroase şi contribuind semnificativ la protejarea mediului".
Cei care au au predat deşeuri din ambalaje de sticlă au primit pe loc câte 30 de bani pentru fiecare kilogram.
Operatorul regional de salubritate susţine că primăriile şi consiliile locale au jucat un rol major în ceea ce priveşte mobilizarea oamenilor.
În 2020, la ediţia de toamnă a acestei campanii, la care au participat peste 1.100 de persoane, s-a reuşit colectarea a 133,5 tone de ambalaje de sticlă, în contextul în care ediţia de primăvară fusese anulată, din cauza pandemiei de COVID-19
Colectare de sticlă în Harghita
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

40
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
40

223
Horoscopul zilei de 8 aprilie 2026. Berbecii au o energie debordantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
223

104
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
104

527
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
527

972
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
972

608
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
608

1.488
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.488

1.430
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.430

2.263
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
2.263

1.720
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.720

74
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
74

3.663
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.663

3.706
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
3.706
















Comentează