Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Coletăria.ro, creştere de peste 300% a numărului de pachete expediate față de 2019

facebook.com
Coletăria.ro

Coletăria.ro, companie specializată în expedierea şi livrarea coletelor, a înregistrat anul acesta o creştere de peste 300% a numărului de pachete expediate faţă de anul trecut, potrivit unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Creşterea a fost influenţată în mare măsură de contextul actual determinat de pandemia de COVID-19, în care tot mai multe magazine s-au extins şi în mediul online, crescând astfel şi numărul comenzilor pe internet.

De asemenea, numărul coletelor expediate în străinătate de magazinele online din România a crescut în 2020 cu 35% faţă de 2019.

"Investiţiile, de peste 1 milion de euro, pe care le-am făcut anul acesta, ne-au influenţat semnificativ evoluţia din România. Deschiderea, în primăvară, a hub-ului de la Oradea, prin care am majorat capacitatea de procesare a coletelor zilnice, transformarea depozitului de la Bucureşti în hub regional şi deschiderea de noi rute externe pentru a deservi rapid clienţii din zona Balcanilor - toate şi-au adus aportul la creşterea Coletăria.ro", spune Alexandr Jeleascov, directorul general al Coletăria.ro.

Potrivit acestuia, foarte mult a contat şi sistemul integrat al platformei, care oferă partenerilor săi acces instant la multiple servicii de livrare, la peste 66 de transportatori din 33 de ţări, şi integrarea cu principalele platforme de comerţ electronic româneşti şi internaţionale.

Citește și: Ludovic Orban: ‘Se poate forma o majoritate parlamentară fără PSD și acesta este obiectivul nostru’

Coletăria.ro extinde şi reţeaua naţională de puncte de pick-up şi încheie anul cu 210 astfel de puncte, în creştere cu 55% faţă de anul trecut, concentrându-se, în contextul actual, pe calitatea punctelor pick-up deschise şi mai puţin pe numărul lor, astfel încât compania să fie aliniată permanent cu măsurile impuse de autorităţi în gestionarea pandemiei de coronavirus.

"Pentru anul viitor, avem în plan să deschidem noi pieţe şi ne propunem creşteri cel puţin duble, conform planului de creştere anuală a grupului Packeta. Finalul de an este şi unul al reflecţiei asupra tuturor aspectelor care au impactat business-ul Coletaria.ro şi, probabil, vor exista anumite ajustări în zona de parteneriate. Vom face parteneriate cu noi transportatori, vom îmbunătăţi permanent calitatea serviciilor oferite, a funcţionalităţilor din cadrul platformei şi vom consolida relaţia cu clienţii şi partenerii companiei", mai spune Alexandr Jeleascov.

De asemenea, Coletăria.ro va continua şi extinderea canalelor de vânzări, prin parteneriate cu diferite platforme de eCommerce, acestea asigurând accesul către un segment important de clienţi.

Coletăria.ro este expert în expedierea şi livrarea coletelor şi parte a grupului Packeta, cu cea mai mare reţea de puncte pick-up din Europa Centrală şi de Est.

Compania a intrat pe piaţa din România în urmă cu doi ani şi oferă magazinelor online o soluţie de a transporta colete.

Până în prezent, grupul Packeta a transportat mai mult de 20 de milioane de colete, datorită colaborării cu peste 28.000 de magazine online şi selleri şi operează aproximativ 6.000 de puncte pick-up în Europa Centrală şi de Est.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.