Coloane de maşini s-au format, joi, la ieşirea din ţară spre Ungaria, cele mai aglomerate puncte de trecere fiind Nădlac II şi Nădlac I, unde timpii de aşteptare ajung la 90 de minute, în condiţiile în care mulţi români care lucrează în străinătate şi au venit în vacanţe la familii se întorc deja în ţările în care sunt angajaţi, potrivit Agerpres.
Conform aplicaţiei online care monitorizează traficul la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II sunt deschise şase artere de circulaţie pentru traficul uşor şi turistic pe sensul de ieşire din ţară, dar se aşteaptă cel puţin 90 de minute pentru formalităţile de trecere. La Nădlac I, timpul de aşteptare este de cel puţin 40 de minute.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că aglomeraţia este generată de un număr foarte mare de turişti, dar că mulţi dintre cei care părăsesc ţara sunt români care lucrează în străinătate şi la începutul lunii august au venit în România pentru a-şi petrece o parte din concediu alături de familii.
Poliţiştii de frontieră spun că în fiecare an, după jumătatea lunii august, punctele de trecere a frontierei cu Ungaria se aglomerează pe sensul de ieşire din România.
Pentru că autorităţile se aşteaptă la un trafic intens la frontieră şi în zilele următoare, sunt luate măsuri de suplimentare a personalului de control din punctele de trecere şi folosirea infrastructurii la capacitatea maximă.
"Se menţine un contact permanent cu autorităţile de frontieră vecine, astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare cu operativitate. Pentru evitarea supraaglomerării unor puncte de trecere a frontierei precum PTF Nădlac ll, care este utilizat de majoritatea participanţilor la traficul transfrontalier, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic Online şi utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim internaţional la graniţa cu Ungaria", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
Coloane de maşini la ieşirea din ţară; se aşteaptă 90 de minute la Nădlac II
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

313
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
313

1.380
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.380

9.010
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.010

2.259
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.259

1.422
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.422

1.629
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.629

3.717
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.717

2.656
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.656

4.949
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
4.949

108
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
108

2.550
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.550

3.147
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.147

83
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
83
















Comentează