Colosseumul din Roma şi câteva dintre bijuteriile culturale ale Italiei şi-au redeschis luni porţile după aproape trei luni de la închiderea lor în contextul pandemiei de coronavirus, în ceea ce poate fi considerat drept primul pas spre normalitate, relatează EFE potrivit Agerpres.
Prin redeschiderea Colosseumulului, Italia şi-a recuperat principalul simbol, care şi-a reprimit vizitatorii fără obişnuite cozi şi în mijlocul măsurilor de securitate.
Redeschiderea amfiteatrului roman a avut luni un aer festiv cu o ceremonie la care au participat oficialităţi militare şi autorităţi ale statului, precum delegata guvernului capitalei, Gerarda Pantalone.
"Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat", a mărturisit directoarea sitului arheologic, Alfonsina Russo, cu câteva minute înainte de începerea ceremoniei.
Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul s-a redeschis luni oferind o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf.
Pentru a sărbători acest moment important şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul a fost iluminat duminică în culorile drapelului italian.
Pentru a intra în impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervările sunt obligatorii. Ca măsură de precauţie, la porţile sale a fost instalat un punct sanitar ambulator, cu un medic ce va oferi asistenţă vizitatorilor a căror temperatură depăşeşte 37,5 de grade.
Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.
Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano.
Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au fost de asemenea redeschise luni publicului.
Colosseumul din Roma şi câteva dintre bijuteriile culturale ale Italiei şi-au redeschis porţile
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

2.733
Pilotul care a încercat deturnarea cursei FlyDubai a recunoscut totul: Ce plan avea cu aeronava
2.733

4.164
Cutremur politic în Spania: Pedro Sanchez anunță dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate
4.164

48
Şefa guvernului japonez promite o relaţie stabilă cu China: "Este un vecin important"
48

57
Vicecancelarul austriac Andreas Babler şi-a anunţat duminică demisia de la vârful executivului de la Viena. Pleacă şi de la conducerea Partidului Social Democrat
57

83
Turcia, Arabia Saudită și Pakistanul evaluează pactul de apărare comună, pe fondul ofensivei din Yemen
83

113
Whisky-ul pleacă pe orbită! Un experiment fără precedent ar putea crea cea mai exotică băutură din lume
113

102
Sondaj: Donald Trump pierde teren în rândul alegătorilor latino, cu o lună înaintea alegerilor din SUA
102

131
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul de dinaintea războiului. Ce arată datele Kpler
131

5.578
VIDEO Ciuma din Siberia, începutul unei noi pandemii globale? O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
5.578

55
Secretarul de stat american începe un turneu în Islanda, Grecia şi Portugalia. Discuții despre securitate și economie
55

1.627
VIDEO Franța închide până la 500 de școli pe fondul protestelor studențești: Zeci de clădiri au fost vandalizate
1.627

2.706
Extrema dreaptă prinde avânt puternic și în Austria: Vicecancelarul care le-a suflat vânt în pânze demisionează
2.706

3.577
Directorul ChatGPT dezvăluie filosofia giganților din AI: Lumea ar trebui să accepte ca unele lucruri rele să se întâmple pentru beneficiile acestei tehnologii
3.577

















Comentează