Columbia se reîntoarce în era lui Escobar? Nouă militari morți într-un accident de elicopter / VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 30-04-2024

Actualizat: 30-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X

Nouă militari columbieni au murit într-un accident de elicopter în timp ce se duceau în departamentul Bolivar (nord), unde armata luptă cel mai mare cartel al cocainei, anunţă autorităţile, relatează AFP, conform news.ro.

„Deplâng moartea a nouă membri ai echipajului elicopterului armatei care s-a prăbuşit în timp ce se ducea să întărească trupe în sudul (departamentului) Bolivar în operaţiuni împotriva Clan del Golfo”, a anunţat pe X preşedintele columbian Gustavo Petro.

Nici preşedintrele şi nici instituţia militară nu au precizat circumstanţele accidentului sau dacă are legătură sau nu cu organizaţia criminală care revendică 4.000 de combatanţi, potrivit unor date de la spionajul militar.

O sursă oficială, care a cerut protecţia anonimatului, a anunţat că elicopterul - un Mi-17 de fabricaţie rusă - „s-a prăbuşit singur” în timp ce transporta provizii.

Între membrii echipajului se afla un colonel şi opt ofiţeri de rang intermediar.

„Nu există supraveţuitori”, a declarat AFP armata.

În februarie, două accidente de elicopter s-au soldat cu moartea a patru militari, iar apoi a cinci poliţişti columbieni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri