Ciclistul columbian Ivan Sosa (Ineos-Grenadiers) a câştigat duminică cursa Tour de La Provence, la capătul ultimei etape, a 4-a, desfăşurată pe distanţa de 163,2 km, între Avignon şi Salon-de-Provence, câştigată la sprint de germanul Phil Bauhaus (Team Bahrain Victorious) cronometrat cu timpul de 3h47'01'', potrivit Agerpres.
În acelaşi timp cu învingătorul au trecut linia de sosire şi următorii clasaţi, italianul Davide Ballerini (Deceuninck Quick-Step) şi francezul Nacer Bouhanni (ProTeam Arkea-Samsic), dar şi românul Eduard-Michael Grosu (Delko) care a încheiat pe un excelent loc 9.
Citește și: BREAKING SURSE Proiectul rețelei electrice de la Spitalul Neamț NU A AVUT AVIZE iar inginerul pentru instalațiile de oxigen și aer comprimat e „AMNEZIC”
În clasamentul general al cursei, Sosa a ocupat prima poziţie, cu timpul total de 17h00'17'', argintul şi bronzul revenind lui Julian Alaphillipe (Franţa, Deceunick-Quick Step, +0'18''), respectiv unui alt columbian, Egan Bernal (Ineos Grenadiers, +0'19'').
Grosu a încheiat pe locul 119 în ierarhia finală la +31'17'' de învingător.
Sosa şi Bernal au câştigat Turul Sibiului în 2018, respectiv 2017, precum şi Turul Bihorului, în 2018, respectiv 2016, pe când alergau pentru Androni Giocattoli.
Comentează