Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Combinație politică rară în țara lui Hamlet: Cei mai mari adversari politici vor forma Guvernul în Danemarca, după 40 de ani

meaction.net
Danemarca

Președintele social-democraților danezi, Mette Frederiksen, a anunțat că a ajuns la un acord inedit pentru formarea unui guvern bipolar extrem de rar în istoria țării, alături de cel mai mare partid de opoziție, cel al liberalilor, conform Reuters.

„Am stabilit ținte ambițioase pentru un program extins de reforme”, a declarat Frederiksen.

După ce a câștigat alegerile parlamentare, în noiembrie, Partidul Social Democrat a spus că este nevoie de un guvern stânga+dreapta, fără precedent în ultimii 43 de ani de politică daneză, din cauza situației internaționale.

Neobișnuita alianță politică este „ceea ce are nevoie țara noastră”, a spus șefa socialiștilor. „Atât din cauza crizelor cu care ne confruntăm - inflația, războiul în Europa - dar și pentru că trebuie să luăm decizii care ne obligă să privim lucrurile altfel”.

„Ne aflăm pe un teritoriu complet nou și necunoscut”, a declarat pentru AFP Robert Klemmensen, profesor de științe politice la Universitatea Lund. „Este extrem de surprinzător, nimeni nu s-a gândit că ar fi posibil să se formeze acest guvern”.

Ultimul guvern de coaliție dintre social-democrați și liberali a durat doar nouă luni, între 1978 și 1979.

Noua coaliție din Danemarca, formată după șase săptămâni de negocieri întortocheate, are de combătut prețurile uriașe la energie și inflația galopantă.

Regina Margrethe a II-a a fost informată despre parafarea coaliției de guvernare

În alianță va mai intra și Partidul Moderat, un partid nou-înființat, condus de fostul premier Lars Lokke Rasmussen. Cele trei partide dețin 89 din cele 179 de mandate din Parlamentul danez.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.