Comedia Franceză şi grupul cinematografic Pathé, date în judecată din cauza unei versiuni a spectacolului 'Tartuffe', de Moliere

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 25-10-2022

Actualizat: 25-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Kanal D

Comedia Franceză şi grupul cinematografic Pathé sunt vizate de un proces pentru încălcarea drepturilor de autor după punerea în scenă a unei noi versiuni a spectacolului "Tartuffe", una dintre cele mai populare opere create de Moliere, informează AFP.

Procesul, dezvăluit de Radio France şi confirmat marţi pentru AFP, vizează "Le Tartuffe ou l'Hypocrite", o reconstituire realizată de Georges Forestier, profesor universitar şi specialist în dramaturgia lui Moliere, după versiunea originală a celebrei comedii teatrale, potrivit Agerpres.

Moliere a semnat în 1664 o versiune în trei acte, pusă în scenă în faţa regelui Louis al XIV-lea dar foarte repede interzisă de monarhul francez, care a considerat că acea satiră la adresa bigotismului şi a duplicităţii era prea subversivă.

Manuscrisul original s-a pierdut, iar omenirea cunoaşte de trei secole şi jumătate versiunea în cinci acte din 1669 a acelei comedii, mai puţin usturătoare şi intitulată "Le Tartuffe ou l'Imposteur".

Versiunea "Le Tartuffe ou l'Hypocrite", al cărei text a fost publicat în 2021 de editura Portaparole, a fost pusă în scenă din ianuarie până în aprilie la Comedia Franceză, incluzând şi difuzări în cinematografele grupului Pathé, fără ca Georges Forestier să încaseze drepturi de autor.

Noi reprezentări ale acelui spectacol sunt programate în ianuarie şi februarie. Doar câteva locuri mai sunt libere după punerea în vânzare a biletelor.

"Sunt foarte surprins că s-a ajuns aici, să fim nevoiţi să dăm în judecată Comedia Franceză şi Pathé", a declarat avocatul reclamantului, Jean-Paul Carminati.

Avocatul Carminati a afirmat că a încercat, înainte să se adreseze justiţiei, o conciliere a părţilor, adresându-se inclusiv Ministerului Culturii din Franţa, însă fără rezultat.

"Toţi juriştii vor spune acest lucru: începând din momentul în care se realizează un aranjament artistic sau o montare artistică a unei opere din domeniul public, se obţine o operă originală. În cazul cărţii, există deja un contract editorial care atestă acest lucru", a adăugat avocatul Carminati.

Avocatul reclamantului consideră că apărarea îşi bazează argumentaţia pe un mesaj electronic în care Georges Forestier afirma că punea textul adaptării sale, "cu bunăvoinţă", la dispoziţia Comediei Franceze, gazda istorică a trupei lui Moliere.

Însă, în absenţa unui contract care să încadreze din punct de vedere legal acea punere la dispoziţie cu titlu gratuit, "un astfel de argument nu poate să ţină în instanţă", a explicat avocatul Carminati.

Contactaţi de AFP, avocaţii Comediei Franceze nu au dat curs deocamdată invitaţiei de a face declaraţii pe această temă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri