Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comedia muzicală 'Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!' - avanpremieră pe 9 decembrie, la Teatrul Naţional de Operetă

Radu Pop
ziarulmetropolis.ro
opereta ion dacian

Comedia muzicală "Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!", regia Victor Bucur şi Daniel Burcea, va fi prezentată, în avanpremieră, pe 9 decembrie, de la ora 19,00, la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Din distribuţia spectacolului realizat de Asociaţia Creas, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian", fac parte Tania Popa, Oana Rusu, Amelia Antoniu, Anca Florescu, Daniela Bucşan, Letiţia Vlădescu, Teodora Calagiu, Victor Bucur, Valentino Tiron, Mihai Bisericanu, Silviu Mircescu, Daniel Burcea şi dansatorii Relu Dobrin şi Sabina Ioniţă. Scenografia îi aparţine lui Vladimir Turturica, iar costumele sunt concepute de Tania Popa.

"Te iubesc, te vreau, dar te schimbi!" este un cabaret muzical care, prin filtrul umorului şi al cântecului, abordează cu sinceritate tematica dragostei în toate stadiile sale: de la dating, cu momente lui dulci-amărui, la complexitatea relaţiilor dintre doi oameni, căsătorie, parenting şi, în final, la ideea de a îmbătrâni cu persoana iubită.

Biletele au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate de pe Ticketstore.ro şi iabilet.ro, sau de la Casa de bilete a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.