DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comedia rock 'Yesterday', cu Kate McKinnon şi Ed Sheeran, va avea premiera mondială la festivalul Tribeca

independent.co.uk
Ed Sheeran

Comedia rock „Yesterday” a lui Danny Boyle, cu Lily James, Kate McKinnon, James Corden şi Ed Sheeran în distribuţie, va avea premiera mondială la festivalul Tribeca, fiind proiectat în închiderea evenimentului, scrie news.ro.

Universal va lansa „Yesterday” pe 28 iunie. Filmul, după un scenariu al lui Richard Curtis, îl are în rol principal pe Himesh Patel, cunoscut din „Eastenders”, care joacă rolul unui cântăreţ ce face eforturi de a se afirma într-un oraş mic din Anglia. În ciuda sprijinului primit din partea prietenei din copilărie, visurile lui se destramă uşor, uşor. După un accident ciudat, el se trezeşte şi descoperă că The Beatles nu a existat niciodată.

„Nu este un film despre o călătorie în timp, dar se simte de parcă muzica Beatles este prezentată din nou pentru prima dată Americii”, a spus Boyle, onorat că filmul lui a fost ales să închisă Tribeca FF.

Danny Boyle, premiat cu Oscar pentru „Slumdog Millionaire” (2008), este cunoscut pentru filme ca „Trainspotting” (1996), „The Beach” (2000) şi „127 Hours” (2010).

În programul festivalului, care va fi deschis pe 24 aprilie cu „The Apollo”, sunt incluse două evenimente speciale - proiecţia unei versiuni inedite a filmului „Apocalypse Now” al lui Francis Ford Coppola, lansat în urmă cu patru decenii, şi reunirea distribuţiei „Say Anithing...” după 30 de ani de la lansarea filmului.

Citește și: Volumul de memorii 'Wham! George & Me' al lui Andrew Ridgeley va fi lansat în octombrie

Tribeca a mai anunţat că va găzdui premiera mondială a filmului „Between Me and My Mind”, despre solistul trupei Phish, Trey Anastasio, urmată de concertul Trey Anastasio Band la Beacon Theatre, precum şi prezentarea filmului „The Good, The Bad, The Hungry”.

La cea de-a 18-a ediţie a festivalului va fi marcată a 25-a aniversare a filmului „Reality Bites”, iar regizorul Ben Stiller, scenarista Helen Childress, şi actorii Ethan Hawke, Winona Ryder, Janeane Garofalo şi Steve Zahn vor fi prezenţi în festival.

Cea de-a 18-a ediţie a festivalului va avea loc între 24 aprilie şi 5 mai, şi va include documentare semnate de Antoine Fuqua, Werner Herzog şi Abel Ferrara, documentare centrate pe figuri muzicale, precum fostul solist INXS („Mystify: Michael Hutchence”), Bill Wyman, basist al The Rolling Stones („The Quiet One”), şi Linda Ronstadt („Linda Ronstadt: The Sound of My Voice”), cu Sheryl Crow care va cânta după premieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.