Filme cu umor excentric şi care prezintă angoase familiale au dominat cursa pentru trofeele celei de-a 54-a ediţii a Festivalului de la Karlovy Vary, unde comedia bulgaro-elenă "The Father" a câştigat sâmbătă seară marele premiu - Globul de Cristal -, atribuit în cadrul galei de închidere a evenimentului, ce a fost organizată în hotelul Thermal din această staţiune balneară din Republica Cehă, informează site-ul revistei Variety.
Acest film, ce prezintă povestea unui fotograf suferind, care încearcă să facă faţă comportamentului tot mai dezechilibrat al tatălui său după moartea soţiei acestuia, reprezintă cel de-al patrulea proiect cinematografic al duoului de scenarişti şi regizori Kristina Grozeva şi Petar Valchanov.
Premiul Juriului a revenit filmului german "Lara", o dramă psihologică familială regizată de Jan-Ole Gerster, ce descrie frustrările unei mame protectoare, al cărei fiu, un bărbat extrem de rezervat, se pregăteşte să susţină un recital de pian. Protagonista filmului, Corinna Harfouch, a câştigat trofeul pentru cea mai bună actriţă.
Tim Mielants a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor cu filmul "Patrick", o portretizare a obsesiei unui bărbat care lucrează ca îngrijitor pentru o tabără de nudism din Belgia, în timp ce Milan Ondrik a câştigat trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării sale din drama familială ceho-slovacă "Let There Be Light", ce spune povestea luptei duse de un tată pentru a-şi salva fiul de riscul de a fi îndoctrinat şi recrutat de o organizaţie violentă de extrema dreaptă dedicată tinerilor.
Juriul a acordat şi două menţiuni speciale: filmului spaniol "The August Virgin", o poveste de iubire regizată de Jonas Trueba, şi actriţei Antonia Giesen, protagonista unui road-movie chiliano-argentinian, "The Man of the Future".
Premiul secţiunii East of the West, care recompensează un lungmetraj narativ realizat în Europa de Est sau în Orientul Mijlociu, a fost atribuit peliculei ruseşti "The Bull", o poveste poliţistă cu o intrigă plasată în rândul tinerilor, scrisă şi regizată de Boris Akopov.
"My Thoughts Are Silent", un film ucrainean cu accente picareşti, ce prezintă călătoria întreprinsă de un inginer de sunet în Ucraina, realizat de regizorul Antonio Lukich şi scris în colaborare cu Valeria Kalchenko, a câştigat premiul special al secţiunii East of the West.
Globul de Cristal pentru cel mai bun documentar a revenit producţiei letono-estoniene "Immortal", de Ksenia Okhapkina, care analizează îndoctrinarea politică a tinerilor dintr-un fost oraş industrial din epoca comunistă, în timp ce filmul chinez "Confucian Dream", de Mijie Li, ce relatează povestea unei mame care merge împotriva curentului pentru a-şi învăţa copilul să respecte un set de reguli morale, a câştigat premiul special al juriului la secţiunea documentar.
Premiul Publicului (Premiul Pravo) de la Karlovy Vary, alcătuit din mii de studenţi de la facultăţile cu profil cinematografic din Cehia, spectatori din lumea întreagă şi profesionişti regionali ai acestei industrii, a revenit documentarului "Jiri Suchy - Tackling Life with Ease", regizat de Olga Sommerova. Această cronică a vieţii celebrului actor, muzician şi scenarist ceh Jiri Suchy şi a activităţii sale prolifice din teatru, film şi televiziune a emoţionat mulţimile de spectatori de la Karlovy Vary, care au aşteptat la cozi uriaşe, formate în zile cu temperaturi caniculare, pentru a putea să pătrundă în cinematografele din renumita staţiune balneară cehă.
Premiul FIPRESCI a revenit filmului "The August Virgin", în timp ce Premiul Juriului Ecumenic a fost atribuit filmului "Lara".
Publicul de sâmbătă seară a întâmpinat-o cu aplauze şi ovaţii pe actriţa americană Patricia Clarkson, recompensată cu un Glob de Cristal onorific pentru contribuţia sa la dezvoltarea cinematografiei mondiale. "M-am îndrăgostit atât de mult de Karlovy Vary, încât aş putea să cer familiei să îmi trimită câinele şi să mă stabilesc definitiv aici", a declarat, în glumă, artista americană.
Directorul ceh de imagine Vladimir Smutny, cunoscut pentru filme precum "Good Light", "Kolya" şi "The Painted Bird" şi admirat pentru stilul său inovator, a fost recompensat la rândul lui cu un trofeu special, Premiul preşedintelui festivalului.
Comedia The Father a câştigat Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary
Articole Similare

20
O creatură rară, care trăiește în Marea Mediterană, a fost descoperită în sudul Angliei
20

14
Inteligența Artificială te-ar putea ajuta să devii milionar?
14

34
Cele mai scumpe opere de artă vândute în 2025 la licitaţii
34

32
Descoperiri arheologice care au uimit lumea în 2025
32

11
Jimmy Kimmel a vorbit despre suspendarea emisiunii sale şi „tirania în plină expansiune” în America, într-un mesaj de Crăciun: „Noi am câştigat, preşedintele a pierdut”
11

9
Importante descoperiri arheologice în ţară
9

59
Rob şi Michele Reiner au murit la câteva minute după atac, potrivit certificatului de deces, iar copiii lor au anunţat organizarea unei comemorări
59

9
"Ar trebui să-l aducem pe Mbappé!” - Frumoasa poveste a unei localităţi spaniole care a câştigat jackpotul la loterie datorită clubului său de fotbal
9

10
Răzvan Burleanu, mesaj la final de 2025: Suntem la doi paşi de o calificare pe care cu toţii ne-o dorim. Trebuie să avem încredere şi să facem totul pentru a reuşi
10

2.281
VIDEO Jimmy Kimmel, mesaj ironic la adresa lui Donald Trump de Crăciun: "Noi am câştigat, preşedintele a pierdut"
2.281

114
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Fecioara astăzi naște pe Cel fără de început, pe Cel necuprins, pe Cel Atotputernic, pe Cel Atotiubitor, Care vine să ne răscumpere păcatele noastre, ale tuturor'
114

64
VIDEO PS Ambrozie: 'Astăzi, Dumnezeu Cel mai înainte de veci, Dumnezeu veșnic, Se naște, așa cum spun profeții Vechiului Testament'
64

99
VIDEO PS Nectarie de Bogdania a slujit, de Crăciun, la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi: Dumnezeu Tatăl a hotărât să-L trimită din cer pe Fiul și să Se nască de la Duhul Sfânt, din Fecioara Maria
99

















Comentează