Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comerţul şi economia vor fi în centrul atenţiei la summitul G7 de la Biarritz

G7

Liderii Grupului celor mai dezvoltate naţiuni ale lumii (G7) vor discuta duminică, la summitul anual care are loc la Biarritz, Franţa, despre conflictele comerciale care au loc la nivel mondial, fiind probabil ca discuţiile să scoată în evidenţă diviziunile mari existente între preşedintele american Donald Trump şi aliaţii săi occidentali, transmite Reuters, conform news.ro.

Reuniunea are loc pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de încetinirea economiei mondiale şi coincide cu lipsa de unitate existentă în această perioadă într-o serie de probleme.

Trump s-a alăturat liderilor din Franţa, Marea Britanie, Japonia, Germania, Italia şi Canada în staţiunea franceză Biarritz, pentru trei zile de discuţii care au început sâmbătă, cu o agendă ambiţioasă care include apărarea democraţiei, egalitatea de gen, educaţia şi schimbările climatice.

Divergenţele au apărut imediat după sosirea delegaţiilor, oficiaii americani acuzând gazda, preşedintele Emmanuel Macron, că ”vrea să fractureze G7” prin concentrarea pe ”probleme de nişă”, în loc de problemele globale.

Franţa a negat acest lucru, notând că prima sesiune de duminică se referă la economie, comerţ şi securitate, domenii care de obicei atrăgeau cu uşurinţă consensul, dar care acum sunt surse de fricţiuni majore.

Trump a sosit în Franţa la câteva ore după escaladarea războiului comercial cu China, în care ambele ţări au anunţat noi tarife comerciale.

”Sunt foarte îngrijotat de modul în care decurg lucrurile, de creşterea protecţionismului, de tarifele la care asistăm. Cei care susţin tarifele riscă să suporte vina încetinirii creşterii economice, indiferent dacă acest lucru este adevărat sau nu”, a declarat sâmbătă premierul britanic Boris Johnson.

Subliniind dezacordurile, Trump a ameninţat Franţa, în ajunul summitului, că Statele Unite vor taxa vinul franţuzesc ”cum nu s-a mai văzut până acum”, dacă Parisul va impune o taxă digitală companiilor de tehnologie.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care participa la summit, a avertizat că UE va răspunde ”pe măsură”, dacă Trump îşi va pune în practică ameninţarea.

“Acesta ar putea fi ultimul moment în care vom putea restaura comunitatea politică”, a declarat Tusk reporterilor.

Pentru a extinde discuţiile, Macron a invitat mai mulţi lideri africani pentru a discuta problemele cu care se confruntă continentul, în timp ce lideri din India, Australia, Chile şi Spania vor participa duminică la un dineu la care vor fi discutate problemele legate de mediu, pe lângă alte subiecte.

Trump a plecat brusc de la summitul G7 de anul trecut din Canada, disociindu-se de comunicatul final, cu toate că susţinuse iniţial documentul.

Franţa a evitat această problemă afirmând deja că nu merită nici măcar să se încerce să se ajungă la un limbaj comun.

Cu toate că diviziunile transatlantice sunt cele mai evidente, există şi diviziuni în tabăra europeană, Johnson debutând la G7 într-un moment în care încearcă să convingă capitalele europene să renegocieze acordul pentru Brexit.

Johnson şi Tusk urmează să discute duminică, pe marginea summitului.

”Încă sper că premierul Johnson nu va intra în istorie ca Mr No Deal”, a spus Tusk.

Johnson a răspuns ulterior că Tusk ar fi cel care va purta răspunderea, dacă Marea Britanie nu va încheia un nou acord de retragere.

Macron a amplificat tensiunile interne din UE avertizând vineri că va bloca acordul cu statele sud-americane, cunoscute sub numele de Mercosur, din cauza modului în care Brazilia combate incediile din pădurea Amazonului.

Germania şi Marea Britanie şi-au exprimat îngrijorarea profundă provocată de incendii, dar au fost în dezacord cu franţa în privinţa modului de reacţie, afirmând că denunţarea acordului comercial Mecosur nu va contribui la salvarea Amazonului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.